Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iustina va participa la prima paradă de 1 Decembrie din carieră chiar de ziua ei: "Un sentiment unic". Desfăşurare impresionantă de forţe de Ziua Naţională

Gata repetiţiile, încep emoţiile! 1.500 de soldaţi români şi alti peste 100 din ţări NATO au defilat astăzi pe sub Arcul de Triumf, la exerciţiul final pentru parada de 1 Decembrie. În acelaşi timp, zeci de elicoptere şi avioane de luptă au survolat cerul Capitalei. Sincronizarea a fost perfectă, au tras concluzia comandanţii.

de Laurenţiu Rădulescu

la 27.11.2022 , 19:45

Aviaţia va fi atracţia principală anul acesta la parada militară de 1 Decembrie din Bucureşti. Peste 40 de elicoptere şi aeronave de luptă ale României, Statelor Unite, Canadei şi Italiei vor trece deasupra Arcului de Triumf şi a spectatorilor. La sol, cei peste 1.500 de soldaţi din România, Franţa, Belgia, Polonia, Macedonia şi Republica Moldova, care vor participa la paradă, au exersat sincronizarea la pasul de defilare. Au făcut cunoştinţă, ca să poată face o echipă care se mişcă de parcă ar fi un singur om.

Pe 1 decembrie, parada va începe la ora 11:00

Antrenamentul de astăzi a fost ultimul, după două săptămâni pline de exerciţii. Cele peste 120 de blindate, tancuri, maşini de pompieri şi poliţie au fost aduse pe bulevardul Kiseleff încă din cursul nopţii. Orice detaliu contează, aşa că militarii au curăţat în unităţi roţile blindatelor cu o soluţie specială, ca să lucească. Piranha 3 si Piranha 5 sunt doar cateva dintre vehicule blindate prezente, celebre transportoare blindate care vor trece pe sub Arcul de Triumf.

Vezi și

Când totul este pus la punct, repetiţia începe. Fiecare pas este monitorizat. Iar viteza blindatelor, cronometrată: cel mult 15 kilometri pe oră, ca să aibă timp publicul să le admire.  La 21 de ani, Iustina, studentă la Academia de Poliţie, abia aşteptă Ziua Naţională. Va ţine minte anul 2022 - prima defilare din cariera ei, într-un moment special. "Am vrut sa fac asta chiar de ziua mea, pe 1 decembrie. Este un sentiment unic", a declarat Iustina.

"O sa vedem o distributie de militari din tarile participante si aliate , cea mai mare de pana acum. Grupul de lupta condus de Franta va avea un detasament special constitutit pentru aceasta parada", a declarat Costi Spânu, purtător de cuvânt MApN. Pe 1 decembrie parada va începe la ora 11:00. Traficul va fi oprit pe şoseaua Kiseleff, între Casa Presei şi Piaţa Victoriei încă de la 7 dimineaţa iar circulaţia pe străzile lăturalnice va fi şi ea închisă.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Iustina va participa la prima paradă de 1 Decembrie din carieră chiar de ziua ei: "Un sentiment unic". Desfăşurare impresionantă de forţe de Ziua Naţională