Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Dâmboviţa Apă Dulce", proiectul care promite o bijuterie urbană. Bucureștenii s-au plimbat cu barca pe apă și au participat la ateliere pe mal

Parisul are Sena, Viena are Dunărea, iar Bucureştiul are...Dâmboviţa. Cu o zi înainte de Florii, bucureştenii s-au bucurat de plimbări gratuite pe apă, cu bărci sau caiace ori de activităţi pe mal, care le-au antrenat atât mintea, cât şi simţul artistic. Nu au lipsit nici acţiunile de ecologizare. Proiectul "Dâmbovița Apă Dulce" îşi propune să transforme cursul de apă într-o bijuterie urbană de care să se bucure toţi cetăţenii. 

de Redactia Observator

la 13.04.2025 , 13:54

Pe Splaiul Independenței, între Națiunile Unite și Izvor, bucureștenii au avut parte de o după-amiază altfel, în cadrul celui de-al doilea eveniment al proiectului "Dâmbovița Apă Dulce" – o inițiativă eco și urbană care ne amintește cât de important e râul care străbate orașul.

"Dâmboviţa Apă Dulce, anul acesta, va activa pe întregul parcurs din oraş, cu patru, cinci pontoane, puncte de refacere, de colectare a deşeurilor", spune Teodor Frolu -vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin.

"Dâmbovița Apă Dulce", proiectul pentru o bijuterie urbană

Vezi și

Vizitatorii au putut să se plimbe gratuit cu bărci, caiace şi canotci pe Dâmbovița, dar și să participe la ateliere și activități recreative pe malul apei. Evenimentul a adunat familii, tineri și curioși de toate vârstele care s-au bucurat de un București mai verde și mai relaxat.

Pe acelaşi subiect

"Dâmboviţa Apă Dulce porneşte astăzi, pe apă, bineînţeles, dar şi cu un spaţiu în jur fără maşini, un vis pe care îl avem de ani de zile şi anume ca Dâmboviţa să primească mai mult spaţiu verde", spune Teodor Frolu -vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin.

Voluntarii de la Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu alţi parteneri şi colaboratori şi-au unit forţele şi au reuşit să pietonalizeze o parte din Splaiul Unirii, pentru a apropia oamenii şi mai mult de cursul de apă.

"Vom face asta, construind accese la apă, organizând evenimente de activare pe apă şi pe maluri, prin pietonalizări, prin ecologizări ale râului şi zonelor adiacente şi prin evenimente educative, culturale şi sportive", explică Andrada Roșu, manager proiect.

Printre atracţii a fost lansarea unei bariere plutitoare creată din bannere reciclate și bidoane de plastic, menită să colecteze deșeurile de pe râu. Următorul eveniment din cadrul proiectului "Dâmbovița Apă Dulce" va începe pe 9 iunie şi va consta într-un festival de două zile, în care voluntarii îşi propun să pietonalizeze zona Timpuri Noi din Capitală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?
Observator » Evenimente » "Dâmboviţa Apă Dulce", proiectul care promite o bijuterie urbană. Bucureștenii s-au plimbat cu barca pe apă și au participat la ateliere pe mal