Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Singurele sate din România unde un metru pătrat se vinde cu peste 2.000 de euro. Le-au depăşit pe cele din jurul Capitalei

Zonele din apropierea marilor orașe au devenit în ultimii ani o alternativă tentantă persoanele care sunt sătule de aglomeraţia urbană şi caută o opţiune mai ieftină, unde pot să se bucure de un spaţiu generos cu grădina şi curte, departe de agitaţie din oraşele mari. Este exemplul şi unor sate din judeţul Cluj, unde un metru pătrat a depăşit anul acesta 2.000 de euro/mp. Este vorba de Feleacu și Sălicea.

de Redactia Observator

la 20.05.2024 , 11:46

Pe locul 3 se află Voluntari, unde prețul mediu solicitat pentru case ajunge la 1.875 de euro Pe locul 3 se află Voluntari, unde prețul mediu solicitat pentru case ajunge la 1.875 de euro - Shutterstock

Cererea s-a realizat pe segmentul de case în cazul localităților poziționate în imediata apropiere a orașelor București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, alături de evoluția ofertei și de tendințele înregistrate în materie de prețuri în prima parte a anului 2024.

Potrivit analizei, cumpărătorii găsesc cele mai scumpe case de vânzare la marginea orașului Cluj-Napoca și în imediata apropiere a Bucureștiului. Singurele două localități unde metrul pătrat se vinde cu prețuri ce depășesc pragul de 2.000 de euro sunt Feleacu și Sălicea, ambele din județul Cluj. Acestea dominau topul național și anul trecut, dar pe atunci prețurile abia depășeau 1.900 euro/mp.

Localităţi scumpe din restul ţării

Articolul continuă după reclamă

Cei care vor să se mute la marginea Capitalei plătesc cel mai mult pentru proprietățile situate în nordul orașului, în Voluntari. Similar, casele cele mai scumpe pot fi găsite în nordul Timișoarei, în Dumbrăvița, în timp ce în cazul Brașovului găsim locuințe la cele mai mari prețuri în Cristian.

Oferta extrem de variată din zona București-Ilfov face ca și unele dintre cele mai ieftine proprietăți din zonele periurbane ale marilor orașe să poată fi găsite tot în apropierea Capitalei, în zona de sud, cu doar câteva excepții. 

Cele mai ieftine sate din Braşov şi Timiş

Plătesc cel mai puțin cumpărătorii care aleg o casă în apropierea Brașovului, dacă se orientează spre locuințele din Codlea. În acest caz, metrul pătrat se vinde cu un preț mai mic de 1.000 de euro. O alternativă pentru cei cu bugete reduse poate fi și Tărlungeni. Cumpărătorii care vor să se mute la casă lângă Timișoara, dar nu vor să plătească mult pentru a-și schimba domiciliul ar trebui să-și orienteze căutările spre Sânmihaiu Român sau Remetea Mare. Anul trecut, existau mai multe variante ieftine pentru cei care îți doreau o proprietate la marginea orașului de pe Bega.

Cele mai scumpe case vechi, deci construite înainte de 2020, pot fi găsite în Feleacu (Cluj). Prețul mediu solicitat pentru aceste proprietăți ajunge la 2.457 euro/mp.

Cele mai scumpe case noi, finalizate începând cu 2020, pot fi găsite în Sălicea (Cluj). Proprietarii le scot la vânzare cu un preț mediu de 1.955 euro/mp.

Localitatea de lângă Bucureşti care s-a dezvoltat exponenţial

Potrivit analizei, localitatea Berceni este campioană în ultimii ani în materie de ofertă, iar numărul proprietăților disponibile pentru cumpărători crește de la an la an. În primul trimestru din 2024, cei interesați să se mute la marginea Bucureștiului puteau alege din mai bine de 1.000 de case și vile aflate în Berceni.

Extinderea Magistralei de metrou M2 Pipera-Berceni cu încă o stație, Tudor Arghezi, și planurile de prelungire a acesteia cu încă trei stații în comuna Berceni fac din această zonă una atractivă în ochii potențialilor cumpărători. Numărul celor care s-au mutat deja în Berceni a crescut, de asemenea, constant în ultimii ani, cel mai nou recensământ indicând aproape 14.000 de locuitori.

Topul național în materie de ofertă de case și vile localizate în zonele periurbane ale marilor orașe este dominat de localitățile din jurul Bucureștiului. Șapte din primele 10 poziții sunt ocupate de acestea. Potrivit datelor Imobiliare.ro, circa 3.000 de proprietăți concentrate în sudul, vestul și nordul orașului au fost disponibile în piață în primul trimestru.

Cluj-Napoca, oraşul cu cele mai scumpe locuinţe de cumpărat

Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători, dar nici în localitățile din jurul său nu este neapărat foarte ieftin să te muți. Dacă prețul mediu solicitat pentru locuințele din Cluj-Napoca a depășit pragul de 2.600 euro/mp în primul trimestru al acestui an, în Feleacu și Sălicea casele au fost scoase la vânzare în același interval cu 2.027 euro/mp, respectiv cu 2.009 euro/mp. Acestea au fost, astfel, cele mai scumpe localități din periurban și singurele din țară unde metrul pătrat s-a vândut cu peste 2.000 euro.

Când vorbim despre dezvoltarea rezidențială nouă în zona metropolitană a orașului nu putem să trecem cu vederea Florești, cea mai mare comună din România, care va beneficia în viitor și de acces la metroul care va traversa Cluj-Napoca, un proiect despre care se vorbește de ani de zile, dar este acum mai aproape de a deveni o realitate.

În nordul Capitalei găsim unele dintre cele mai scumpe proprietăți din periurbanul marilor orașe, lucru care nu este surprinzător având în vedere că cele mai multe dezvoltări din această zonă poartă marca luxului. Fruntaș este Voluntari, cel mai mare centru urban din Ilfov, unde prețul mediu solicitat pentru case ajunge la 1.875 euro/mp și este al treilea cel mai ridicat din țară.

Corbeanca se poziționează, la fel ca la începutul lui 2023, pe locul al doilea în zona periurbană a Bucureștiului când vorbim despre prețuri și pe locul al șaselea la nivel național. Proprietarii și dezvoltatorii solicită, în medie, 1.638 euro/mp.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Singurele sate din România unde un metru pătrat se vinde cu peste 2.000 de euro. Le-au depăşit pe cele din jurul Capitalei