Cum ar putea fi sancţionaţi dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri
Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri, conform unui amendament admis, marţi, la propunerea legislativă pentru completarea art.22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii.

Membrii Comisiilor juridică şi pentru administraţie din Senat au admis mai multe amendamente, împreună cu raportul la proiectul de act normativ.
De asemenea, prin înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii, nu va mai exista posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită un apartament mai multor persoane, iar avansul plătit de cumpărător este plafonat la 15%, după emiterea autorizaţiei de construcţie, relatează Agerpres.
"S-a stabilit, prin amendamentele pe care le-am discutat împreună cu colegii din coaliţia de guvernare, foarte clar, înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii. Cu această prevedere legală am blocat orice posibilitate ca un dezvoltator să poată promite mai multor persoane, am limitat avansul plătit de persoană la 15% şi, ulterior, plăţile să se facă în funcţie de stadiile de dezvoltare. La finalizarea structurii - 25%, la finalizarea instalaţiilor - 25%", a declarat senatorul PSD Daniel Zamfir, membru al Comisiei pentru administraţie.
Amendă 1% din cifra de afaceri
- Scandalul Nordis schimbă legea imobiliarelor. Clienții ar plăti un avans maxim de 15%, iar dezvoltatorii ar putea...
- Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
- Diferenţa dintre accesibilitate şi valoare la imobiliare
- Cuplu din Ilfov, păcălit cu 11.000 de euro de un meseriaş prin "metoda curentul". Nu sunt primii care i-au căzut...
- Tendinţele preţurilor în cazul imobiliarelor
Acesta a subliniat că, astfel, există posibilitatea pentru cumpărător ca avansul să fie plătit în funcţie de stadiul care să certifice că respectiva dezvoltare imobiliară este în curs de execuţie şi siguranţa că banii nu sunt folosiţi în alt scop.
"Am stabilit şi sancţiuni, am propus 1% din cifra de afaceri pentru dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri. Am stabilit - consumatorii să fie trecuţi, în situaţia falimentului, să fie creditori privilegiaţi, adică să fie primii după statul român, cei care să-şi recupereze eventualele sume, dacă există posibilitatea falimentului. Suntem în situaţia în care dezvoltatorul este pus să garanteze că această dezvoltare imobiliară se face corect, iar cumpărătorul să aibă siguranţa că obţine un produs în baza lucrărilor pe care le-a plătit", a explicat Daniel Zamfir.
Iniţiatorii proiectului sunt parlamentari ai PSD.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰