Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste jumătate din români şi-au cumpărat apartamente cu banii jos. "Nu vreau să iau din bănci"

Piaţa imobiliară ne surprinde din nou. 6 din 10 locuințe au fost cumpărate din reusurse proprii, fără a apela la finanţare ipotecară prin bănci, în primele trei luni ale acestui an. Explicaţia specialiştilor? Români, cu economii semnificative, au preferat să scoată banii de la saltea sau să stea cu chirie pentru a ocoli băncile. 

de Ingrid Tîrziu

la 24.05.2023 , 20:35

Pentru că dobânzile sunt tot mai mari, românii nu vor să se îndatoreze la bănci. Au scos banii din depozite sau de la saltea şi i-au investit în locuinţe. Braşovul este în top: aproape 70% dintre tranzacţiile imobiliare s-au făcut cu banii jos. Cel mai mic procent de tranzacţii fără credit au fost în Bucureşti, puţin peste 50%. 

Adrian Asoltanie, consultant financiar: Numărul total al tranzacţiilor a scăzut în primul trimescu din 2023, ceea ce face că în piaţă au rămas în primul rând cei care aveau nişte lichidităţi. şi voiau să facă achiziţiile oricum. Într-un context de inflaţie şi de instabilitate şi incertitudine, cei care au nişte economii, în loc să le ţină prin bănci, preferă să le aloce către o achiziţie imobiliară. 

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Cine lua un credit ipotecar acum câţiva ani întorcea băncii dublul sumei împrumutate în 30 de ani. Acum, acelaşi apartament este achitat de două ori şi jumătate. Dobânzile au crescut, dar şi preţul apartamentelor. Cu 30% faţă de anul trecut. Aşa că mulţi preferă să stea în chirie. Interesul a crescut cu 20% în primul trimestru, în ciuda scumpirilor. De exemplu, acest apartament cu 3 camere se închiria anul trecut cu 700 de euro. Acum, chiria este cu 100 de euro mai mult. 

Vezi și

Dacă în urmă cu un an şi jumătate, rata la credit era mai mică decât chiria, acum situaţia s-a inversat. Sumele datorate băncilor depăşesc, în unele situaţii, cu 70% chiria. Aşa că oamenii aşteaptă. Mai ales că au fost sfătuiţi şi de bancherii de la BNR să nu se înhame acum la credite. 

Pe acelaşi subiect

Localnic: Cred că aş mai strânge nişte bani înainte să mă încumet să iau ceva. 

Răzvan Stroescu, analist imobiliar: Astăzi tinerii aleg să prospecteze piaţa mai mult, încep să-şi doresc în ce zonă, ce tip de facilităţi. 

Dezvoltatorii imobiliari confirmă că tranzacţiile cu banul jos nu au scăzut

Liria Thermo, marketing manager complex residential: Încetiniri pe cele care sunt gata de locuit, acum. În schimb, au mers foarte bine vânzările pe a treia fază, care este acum în construcţie şi asteaptă să fie livrată în toamna lui 2024, pentru că lumea tinde să evite pe cât posibil un împrumut mai mare la bancă şi atunci, având aproape un an jumate de aşteptare, ei reuşesc să facă mai multe economii. 

Localnic: Aş prefera să strâng bani decât să iau în rate. Nu aş putea să trăiesc.

Cele mai căutate locuinţe în primul trimestru din 2023 au fost în Capitală, aproape 52 000 de căutări pe o platformă imobiliară. Pe locul doi este Cluj-Napoca, urmate de Timişoara, Constanţa şi Braşov. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Peste jumătate din români şi-au cumpărat apartamente cu banii jos. "Nu vreau să iau din bănci"