Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât îi costă pe părinţi rechizitele pentru noul an şcolar. Pe lângă caiete şi penare, unii elevi vor şi ceasuri inteligente: "Mai mulţi colegi au"

Începe febra cumpărăturilor pentru noul an şcolar. Părinţi şi copii au scos listele şi au mers în magazine. Puţini au scăpat fără să cheltuie cel puţin 500 de lei, iar cei mai pretenţioşi au ajuns la dublul sumei, fără să pună la socoteală hainele şi încălţămintea celor mici. Ghiozdanele originale, adidaşii de firmă şi ceasurile inteligente sunt în trend şi în acest an. 

de Redactia Observator

la 03.09.2023 , 20:48

"79,88 lei, două seturi de creioane si un fichser, asa ca va imaginati cat valoreaza restul rechizitelor." 

Lista este destul de stufoasă, indiferent în ce clasă e elevul. La prima strigare trebuie luate caietele, coperţile, stiloul, pixurile si creioanele. 

Mama unui elev: "În jur de 700 de lei."

Vezi și

Reporter: "Mult sau puţin?" 

Pe acelaşi subiect

Mama unui elev: "Cred că destul de multicel. Au crescut destul de mult." 

Părinte: "Abia am început, până acum vreo 700 de lei, dar mai urmează." 

Conform legii, Educaţia este gratuită în România. Dar, în reaitate, bugetul pentru a trimite un copil la şcoală e tot mai mare. Preţruile rechizitelor sunt cu 15 la suta mai mari in acest an, iar, conform unui studiu, o familie medie cu doi copii ar trebui să economisească 375 de lei pe luna timp de 13 luni, pentru a acoperi costurile totale. 

Pe lângă costul rechizitelor şi pretenţiile şcolarilor au crescut

Şi pretenţiile copiilor cresc cu vârsta. Charlize poartă uniformă la şcoală, aşa că abia asteapta să îşi accesorizeze ţinuta.  

Charlize, elevă: "Mi-am cumparat nişte clame, nişte brăţări, elastice de păr şi nişte adidaşi foarte la modă, nu cred că trebuie să vă spun care. Avem nevoie de laptop neapărat, dacă nu ai laptop, nu poţi să funcţionezi."

Teodora, elevă: "Foarte multe caiete colorate, carioci, îmi place de câte ori scriu să subliniez cu multe culori, penar, ghiozdan, dosare, ca să pun proiecte, mi-am luat multe haine, pantaloni pentru ora de sport, adidaşi şi multe fuste şi rochiţe. Am dat cam 400 de lei doar pe rechizite şi dacă pun şi hainele...ajung departe." 

Mădălina Iacob, reporter Observator: "Cine a terminat cu ghiozdanul şi caietele, ajunge şi la standul cu gadgeturi pentru copii, iar dacă părinţii îşi permit asta, le pot cumpara celor mici şi un ceas inteligent, o baterie externă sau o pereche de căşti. Toate costă în jur de 500 de lei."

Elevă: "Mai mulţi colegi au, după aia am vazut şi eu si vreau unul. Sunt mai mulţi colegi care au acelasi Apple, mi s-a parut şi mie tare, l-am şi testat."

Reporter: "Ce faci tu cu smartwatch-ul?" 

Elevă: "Mă uit să văd ora, abia aşteptăm să se termine, şi după aceea mai văd câţi paşi fac."

Gabriela Maalouf, consilier şcolar: "Aproape de dublu a fost anul acesta cheltuiala cu începutul de an şcolar, pe lucruri necesare, nu pe fiţe. Pentru un părinte poate veni cu presiunea că nu ştii cum să faci să scoţi banii respectivi. Eu am varianta întotdeauna, mai ales peste vară pentru copiii mari, să economisească, să contribuie la începutul de an scolar. O educaţie financiară şi pentru ei." 

România a rămas printre ţările codaşe ale Uniunii Europene când vine vorba de investiţia în educaţie. Deşi statul român ar trebui să aloce 6% din produsul intern brut, în 2023 procentul a fost la jumătate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cât îi costă pe părinţi rechizitele pentru noul an şcolar. Pe lângă caiete şi penare, unii elevi vor şi ceasuri inteligente: "Mai mulţi colegi au"