Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Artificiul" la care apelează directorul unei școli din București pentru ca elevii săi să nu înceapă anul școlar în mijlocul unui șantier

Şcoala va începe şi anul acesta în plin şantier în multe oraşe. Renovările au început pe ultima sută de metri. Aproape 20 de mii de elevi vor fi nevoiți să învețe în schimburi sau la școli din apropiere. Iar elevii din 160 de unităţi de învăţământ vor merge la toaletă tot în curte.

de Mădălina Iacob

la 01.09.2023 , 21:19

În loc de clopoțel, acesta este sunetul care îi va întâmpina pe sute de elevi și profesori din întreaga țară, în prima zi de cursuri. Un exemplu - Școala Mexic din Bucureşti, unde directorul a făcut un artificiu ca să nu afecteze orarul. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: "La școala numărul 22 din Capitală, elevii vor începe cursurile cu Săptămâna Altfel. Iar după această primă săptămână, toți cei 350 de elevi se vor muta la etajul al doilea al acestei clădiri, cel puțin până la 1 noiembrie când autoritățile speră să finalizeze toate aceste lucrări."

Soluţia nu îi scapă pe elevi de şantier decât în prima săptămână de şcoală. După aceea vor intra în clase înconjuraţi de muncitori şi zgomote. 

Vezi și

Iulian Fota, directorul Scolii Mexic din București: "După data de 18, vom începe activitatea în două schimburi, la etajul doi, dar după acestea, vor fi doar lucrări de finisare. Muncitorii vor fi la parter, și la etajul 1." 

Pe acelaşi subiect

Ministrul Educației spune că lucrările depind de constructor și de autoritățile locale. 

Ligia Deca, ministrul Educației: "Avem si lucrări care durează o perioadă îndelungată, un an - doi. În acele cazuri, important e ca cei care contractează să se înscrie în termenele asumate."

Anul școlar începe cu 190 de școli-șantier 

190 de unități de învățământ din întreaga țară vor intra în noul an școlar în șantier. 61 doar în Capitală. Un sfert dintre ele au relocat total orele în alte clădiri.

Mădălina Iacob, reporter Observator: "La școala numărul 11 din sectorul 1 nu e destul spațiu pentru toți elevii, așa că părinții cer acum un nou corp de clădire. Până atunci însă, în acest an școlar clasele I vor învăța în bulevardul Mihalache, iar clasele pregătitoare undeva la o grădiniță din zonă. Clasele de gimnaziu vor rămâne aici, vor învăța în două schimburi, iar cancelaria va deveni sală de clasă." 

"Părinții n-au fost de acord."

Elevii de la altă şcoală mare din Bucureşti vor începe cursurile... la trei şcoli diferite, până se termină lucrările. Orarul va fi greu de făcut - trebuie găsite săli pentru nou-veniţi, printre cele deja ocupate de titulari. Părinții se tem că elevii vor fi debusolaţi de relocare şi, mai ales, de programul în schimburi.

Ligia Deca, ministrul Educației: "Orarul în trei schimburi aduce perturbări majore în ceea ce priveste ritmul în procesul educațional, perturbări în durata orei, ceea ce nu este de dorit, drept urmare, în opinia noastra este de preferat o relocare în condiții decente, evident." 

Probleme sunt în toată ţara. Unul din cele mai afectate județe este Gorj. Şcolile de acolo au fost afectate de cutremurele din februarie, iar elevii au fost mutați, în unele cazuri, chiar în alte localități. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » "Artificiul" la care apelează directorul unei școli din București pentru ca elevii săi să nu înceapă anul școlar în mijlocul unui șantier