Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Școala dintr-un sat din Arad, transformată în laborator digital. Profesorul care a reușit, înscris în campania "Liga Profesorilor Excepționali" a FDVDR

La școala din Apateu, județul Arad, tehnologia nu e o promisiune, ci o realitate zilnică. Aici, profesorul de istorie Claudiu Vlad, care este și directorul unității, a reușit ce părea imposibil într-un sat: să transforme complet felul în care se face educație. Nu cu vorbe mari, ci cu foarte multă răbdare, determinare și, bineînțeles, muncă susținută.

de Redactia Observator

la 14.04.2025 , 17:09

Profesorul Claudiu Vlad Profesorul Claudiu Vlad

Deși pare că, de multe ori, digitalizarea e adesea doar o lozincă în strategiile oficiale, Claudiu Vlad a făcut pașii concreți. A învățat singur informatică, a dezvoltat platforme, a convins colegii că schimbarea e posibilă și i-a sprijinit să țină pasul. Astăzi, elevii primesc o adresă de e-mail din prima zi de școală și lucrează pe platforme moderne, unde fiecare lecție e mai clară, mai interactivă și mai prietenoasă.

"Nici nu speram că o să avem așa ceva în școală. Ce am visat a devenit realitate", spune profesorul, cu o bucurie sinceră. Profesorii folosesc deja instrumente digitale pentru planificări, prezentări și materiale interactive. 

La biologie, materia e densă și timpul limitat, dar lecțiile digitale permit structurare și actualizare constantă. Rezultatul? Copiii învață mai ușor, mai repede și mai cu plăcere.

Articolul continuă după reclamă

Și biblioteca a intrat în era digitală. Cărțile au coduri de bare, elevii le pot rezerva online, iar după ce le citesc, scriu recenzii. De la lansarea aplicației, peste 800 de cărți au fost deja citite. "O carte pe lună" a devenit o regulă asumată. Iar părinții observă diferența: copiii vin cu drag la școală, profesorii sunt implicați, relația dintre ei e caldă.

Povestea lui Claudiu Vlad e un exemplu rar de viziune și acțiune. Un om care a înțeles că schimbarea nu se face începând de sus, ci se construiește, zi cu zi, de jos în sus. Acum e înscris în campania "Liga Profesorilor Excepționali", organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, un demers ce oferă vizibilitate dascălilor care transformă educația în tăcere. 

Fiecare profesor care schimbă destine merită recunoaștere. Până pe 31 mai, oricine cunoaște un dascăl care a avut un impact real în viața sa îl poate nominaliza pe fundatiadanvoiculescu.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să rămâneţi până la finalul Slujbei de Înviere sau plecaţi imediat după împărţirea luminii?
Observator » Educaţie » Școala dintr-un sat din Arad, transformată în laborator digital. Profesorul care a reușit, înscris în campania "Liga Profesorilor Excepționali" a FDVDR