Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea se schimbă radical în România, din această seară. ANM a emis o informare de ninsori și viscol la munte, ploi și vânt puternic în restul țării

Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ninsori și viscol la munte, ploi și vânt puternic în restul țării. Alerta meteo este valabilă începând din această seară până miercuri la ora 18.00.

de Redactia Observator

la 09.01.2023 , 10:25

Vremea se schimbă radical în România, din această seară. ANM a emis o informare de ninsori și viscol la munte, ploi și vânt puternic în restul țării - Observator / arhiva

Meteorologii anunţă precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului de luni de la ora 18:00, până miercuri la aceeaşi oră. 

”În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde toată ţara. În jumătatea sudică se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zonele de munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45...55 km/h”, precizează ANM

De asemenea, În zona montană înaltă, rafalele vor fi de 60...80 km/h cu viteze mai mari, de peste 90 km/h în noaptea de luni spre marţi (09/10 ianuarie) în Carpaţii Meridionali, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo 9 ianuarie 2023

Pe acelaşi subiect

Valorile de temperaturã vor fi în continuare mai ridicate decât cele obişnuite în prima decadã a lunii ianuarie, cu precãdere în regiunile intracarpatice şi în cele sud-estice. Cerul va avea înnorãri, mai persistente în nord-vest, vest şi sud-vest unde aria ploilor se va extinde. În masivele sud-vestice vor fi precipitaţii mixte, iar pe creste ninsori. În sudul, estul şi parţial în centrul teritoriului, mai ales dimineaţa, va fi nebulozitate joasã şi ceaţã, iar izolat burniţã.

Vântul va prezenta intensificãri la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali unde rafalele vor depãşi 90...100 km/h; intensificãri ale vântului vor fi şi în restul zonelor, dar mai frecvente şi cu viteze de peste 55...60 km/h în Moldova şi în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade Celsius în sudul Olteniei şi 14 grade în dealurile din Crişana.

Scade temperatura și încep ploile în Capitală

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteologie au transmis luni că cerul va fi mai mult noros iar de marți încep ploile în București. Potrivit ANM, cerul va fi mai mult noros în București, temporar va ploua începând de marți, iar cantitățile de apă acumulate vor fi în medie de 15...20 l/mp. Temperatura maximă în Capitală, în scădere ușoară de la o zi la alta, va fi de 7...11 grade și cea minimă de 2...5 grade. V

ântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zlei de marți (în jurul a 45 km/h). Prognoza ANM intră în vigoare luni la ora 18.00 și este valabilă până miercuri, la ora 18.00.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea se schimbă radical în România, din această seară. ANM a emis o informare de ninsori și viscol la munte, ploi și vânt puternic în restul țării