Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iarnă cu fulgere și rafale de uragan: La munte, vântul a bătut cu peste 210 kilometri la oră. "Am crezut că e sfârșitul lumii"

S-a dezlănţuit urgia la munte! Vântul a bătut cu puterea unui uragan şi a dat peste cap senzorii staţiilor meteo după ce au înregistrat viteze de peste 210 kilometri la oră. În oraşe, vijelia a smuls acoperişurile blocurilor, a doborât copaci şi a blocat drumuri, ba chiar a împins un avion în afara pistei. La Lupeni oamenii s-au crucit când au văzut fulgere şi tunete în mijlocul viscolului.

de Redactia Observator

la 18.01.2022 , 19:33

Locuitorii oraşului Lupeni au trăit şocul vieţii aseară, în mijlocul unei furtuni de zăpadă cum nu au mai văzut vreodată. Dintr-o dată, cerul negru a fost brăzdat de fulgere, ca în toiul unei ploi de vară.

"Dintr-o dată s-a întunecat şi ziceam că e sfârşitul lumii", spune o femeie din Lupeni.

"A fulgerat, după aceea s-au auzit tunete de două ori şi s-a format un vârtej care practic ridica aşa, în faţa geamurilor, zăpada şi trombe de aer", povesteşte un al locuitor al oraşului.

Vezi și

Specialiştii spun că asemenea fenomene sunt extrem de rare.

Pe acelaşi subiect

"O masă de aer cald a pătruns peste aerul rece aflat la sol, a încărcat atmosfera cu electricitate şi a determinat fenomene specifice sezonului cald: adică au fost tunete şi fulgere în timp ce a nins", spune meteorologul Simona Căpşună.

Viscolul a bătut cu atâta forţă că a smuls acoperişul unui bloc.

"Elemente din structura acoperişului au aterizat pe o linie ferată nefolosită precum şi pe un autoturism aflat în proximitatea imobilului", spune Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.

A fost noaptea dezastrelor în judeţul Hunedoara. Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt, iar o ambulanţă a rămas înzăpezită. Sus, la aproape 2.200 de metri, rafalele de puterea unui uragan au blocat senzorii de vânt ai staţiei meteo Ţarcu, după ce înregistraseră 210 kilometri pe oră.

Viscolul şi zăpada le-au dat bătăi de cap drumarilor peste tot în centrul şi vestul ţării

Circulaţia pe Transalpina a fost oprită încă de astă noapte din cauza viscolului puternic.

"Utilajele noastre nu mai pot să acţioneze pentru că pur şi simplu nu se mai vede pe unde să acţioneze", a declarat Cristi Tudor, reprezentant SDN Târgu Jiu.

Şoferii au avut liber pe drum spre Rânca a doua zi, printre utilajele de deszăpezire.

O altă şosea aflată la înălţime a fost blocată de brazii căzuţi peste drum. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a publicat pe pagina de Facebook mai multe imagini cu operaţiunile efectuate pe Transfăgărăşan.

Avion ieşit de pe pistă pe aeroportul din Cluj-Napoca, după ce a alunecat pe gheaţă

Poleiul a dat peste cap traficul avioanelor la sol, tot la Cluj. Aseară, cursa care a aterizat de la Bologna a alunecat chiar în capătul pistei din cauza gheţii şi a ajuns în câmp.

"Era vant puternic si conditii de iarna, nu era recomandat sa intoarca pe pista", spune David Ciceo, directorul aeroportului Cluj-Napoca.

După o oră, pasagerii au ajuns în sfârşit pe pământ, în siguranţă.

Şi mijloacele de transport în comun au avut probleme. Ca să pornească din loc un autobuz, şase bărbaţi au pus umărul şi au reuşit să-l împingă.

Vântul a bătut cu putere şi la Iaşi şi Galaţi

Vântul a bătut cu putere şi la Iaşi. Doi adolescenţi s-au trezit cu o bară de aluminiu în cap în parcarea unui mall din centrul oraşului. Speriaţi, oamenii au sunat la 112.

Codul galben de vânt a produs pagube şoferilor din Galaţi. Mai multe maşini au fost avariate din cauza copacilor căzuţi. Vântul va continua să bată cu putere la munte. Până mâine dimineaţă la ora 8, Carpaţii Meridionali se află sub atenţionare cod galben de viscol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Iarnă cu fulgere și rafale de uragan: La munte, vântul a bătut cu peste 210 kilometri la oră. "Am crezut că e sfârșitul lumii"