Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 1 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în prima zi din noul an

Vremea de mâine în România. Până pe 1 ianuarie 2024 regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai mari decât cele climatologic specifice datei. În regiunile intracarpatice cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 13 grade.

de Redactia Observator

la 31.12.2023 , 15:14

Peisaj cu sfârșitul toamnei și începutul iernii în Munții Carpați Vremea de mâine 1 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în prima zi din noul an - Shutterstock (arhivă)

Valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale ale perioadei. În regiunile intracarpatice vor fi înnorări în cea mai mare parte a intervalului, dimineaţa izolat va fi ceaţă, iar începând din orele amiezii ploile se vor extinde treptat. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, pe suprafeţe mici va ploua sau va burniţa, iar dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, la altitudini mari, în special în Carpaţii Orientali, unde la rafală se vor depăşi 70...90 km/h, dar la cote mai reduse şi pe arii restrânse şi în vest, centru şi est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade.

Prognoza meteo București 1 ianuarie 2024

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice se vor menţine peste cele normale la început de an, astfel că maxima va fi de 9...10 grade, iar minima de 2...4 grade. Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă şi ceaţă în prima parte a zilei şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine la munte

Cerul va avea înnorări temporare şi îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali local va ploua slab, iar la altitudini mari trecător vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona înaltă. Valorile termice nu vor varia semnificativ faţă de ziua anterioară şi se vor menţine peste normele perioadei.

Cum va fi vremea în Europa

Vremea se va menţine mult mai caldă decât normal în majoritatea ţărilor europene. Excepţie vor face Peninsula Scandinavică şi nord-estul continentului unde temperaturile vor fi scăzute (vremea fiind geroasă chiar şi pe timpul zilei în Finlanda şi Rusia europeană) şi local va ninge.

Un front atmosferic determinând ploi locale va fi extins din Italia, peste vestul Peninsulei Balcanice până în ţările central-sud-estice, iar alte sisteme noroase şi ploi vor afecta treptat toată partea de nord-vest a continentului; în sudul Angliei, nordul Franţei şi pe Coasta Dalmată ploile vor fi mai însemnate cantitativ şi pe alocuri însoţite de oraje. La altitudini mari în Munţii Alpi şi în Munţii Carpaţi se vor semnala precipitaţii mixte.

Vântul va fi foarte intens în Europa nord-nord-vestică, cu precădere pe ţărmurile altlantice, pe Canalul Mânecii, în bazinul Mării Nordului şi cel al Mării Norvegiei. În orele dimineţii pe alocuri se va forma ceaţă, cu probabilitate mai mare în sud-estul continentului, în Peninsula Iberică şi în nordul Italiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 1 ianuarie 2024. Temperaturi de primăvară în prima zi din noul an