Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 22 martie 2022. Temperaturi de 17-18 grade Celsius în unele zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 21 martie 2022.

de Redactia Observator

la 21.03.2022 , 15:39

În noaptea de luni spre marți cerul va fi variabil în regiunile sudice și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaților Orientali și Meridionali unde vor fi rafale de peste 65...70 km/h, dar local și temporar și în nord-estul Munteniei, în sudul Moldovei și pe litoral cu viteze, în general, de 45...55 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -6 și 4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -9 grade. Se va forma brumă, local în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în rest, iar spre finalul intervalului cu precădere în regiunile estice vor fi condiții de ceață.

Cum va fi vremea marți 22 martie 2022

Valorile termice vor continua să crească, devenind ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în sudul teritoriului și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55...65 km/h. În zona montană aferentă temporar vor fi viteze de peste 70...80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6...8 grade pe litoral și 17...18 grade în regiunile vestice, iar cele minime în general între -3 și 3 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane spre -7 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest până la 6...8 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață, iar pe alocuri, în special în nordul și centrul țării, se va produce brumă.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Valorile termice vor continua să crească. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi pe parcursul zilei când vor fi rafale în general de 55...60 km/h. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. Spre dimineață vor fi condiții de brumă.

Vremea la munte

Vremea va fi predominant frumoasă și va continua să se încălzească, astfel încât regimul termic se va apropia de cel normal pentru această dată. Cerul va fi variabil în masivele sudice și mai mult senin în rest. Pe parcursul zilei, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70...80 km/h îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Vremea » Vremea 22 martie 2022. Temperaturi de 17-18 grade Celsius în unele zone ale țării