Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 21 iunie - 19 iulie 2021. Val de caniculă după ploi, în România. Urmează temperaturi de peste 35 de grade, la umbră

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 21 iunie - 19 iulie 2021. Potrivit specialiștilor, săptămâna viitoare în vestul şi sud-vestul ţării vine primul val de caniculă.

de Veronica Micu

la 18.06.2021 , 12:33

Vremea 21 iunie - 19 iulie 2021. Val de căldură după ploi, în România. Urmează temperaturi de peste 35 de grade, la umbră - Observatornews.ro

De săptămâna viitoare, aerul sufocat va pune stăpânire pe ţara noastră. Meteorologii anunţă temperaturi de peste 36 de grade Celsius, la umbră. Nu vom scăpa, însă, de ploi şi vijelii.

"Cel mai cald va fi în Banat, Oltenia, Crişana sudul Munteniei. În aceste regiuni valorile maxime pot trece de 35...36 grade la umbră. În tot acest interval vor fi şi perioade cu ploi şi vijelii. Vor fi averse, descãrcãri electrice, izolat intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi condiţii de grindinã, iar în orele serii în partea de sud-vest a teritoriului, unde vor fi şi vijelii. Pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Prognoza meteo 21 - 28 iunie 2021 

Articolul continuă după reclamă

Cu excepția regiunilor sud-estice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și în zona Carpaților Meridionali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Pe acelaşi subiect

Vremea 28 iunie - 5 iulie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori normale pentru această perioadă în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi mai ridicate decât cele specifice, mai ales în regiunile vestice, unde abaterea termică pozitivă va fi mai accentuată. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, local, în regiunile extracarpatice, dar și deficitare în nord-vest și centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Prognoza meteo 5 - 12 iulie 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în jumătatea nord-vestică a țării, dar mai ales în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Vremea 12 - 19 iulie 2021

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în regiunile vestice, dar și ușor sub cele normale în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de mediile săptămânale ale perioadei. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Ploi torenţiale şi vijelii în București și 32 de județe până sâmbătă noapte

Astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Specialiștii anunță ploi torențiale și vijelii, în cea mai mare parte a țării până sâmbătă noapte. Astfel, în intervalul 18 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00, este valabil un cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică.

În Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp. Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni. Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

Cod portocaliu de ploi abundente în 12 județe

De asemenea, astăzi, la ora 12.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu de ploi abundente, care va expira mâine, la ora 23.00. Astfel, în județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat 60...80 l/mp. Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 21 iunie - 19 iulie 2021. Val de caniculă după ploi, în România. Urmează temperaturi de peste 35 de grade, la umbră