Video România, lovită de vremea rea. Zonele în care ploile torenţiale au făcut prăpăd şi au inundat şoselele
Vremea rea a revenit în majoritatea zonelor ţării, iar inudaţiile au făcut prăpăd în mai multe judeţe. În Cluj-Napoca o ploaie torenţială a blocat întreg oraşul. Maşinile nu au mai putut circula din cauza apei care avea jumătate de metru, iar sub un pod din oraş şoferii au rămas blocaţi, fiind nevoiţi să se tracteze unii pe alţii. Inundaţii au fost şi în judeţul Mureş. Turiştii care au vrut să viziteze Turnul cu Ceas din Sighişoara nu au putut să urce scările din cauza apei care curgea şiroaie.
A fost prăpăd aseară în Cluj-Napoca. O ploaie torenţială de câteva zeci de minute a blocat întreg oraşul. Străzile s-au transformat în râuri, iar maşinile nu au mai putut să circule. Sub podul de la Mărăşti apa fost atât de mare, încât şoferii au fost nevoiţi să se tracteze unii pe alţii pentru a-şi scoate maşinile din apă.
Pe unele străzi mai multe guri de canalizare au refulat, iar lângă primărie a apărut o adevărată fântână arteziană. După o ploaie torenţială de aproximativ o oră, s-au acumulat peste 30 de litri pe metru pătrat. Au fost inundate mai multe curţi, case şi subsoluri, inclusiv subsolul unui liceu.
"Ia uite! Nu se poate!"
Vremea rea a făcut prăpăd şi în Piteşti
Inundaţii au fost şi în Piteşti. Şoselele şi trotuarele au fost complet acoperite de apă. Câţiva adolescenţi au fost nevoiţi să se urce pe un zid pentru a putea trece deoarece trotuarul era plin de apă.
"Cum se circulă?"
"Foarte prost!"
În comuna Boteni din judeţul Argeş viitura a inundat curţile oamenilor. Aceştia şi-au dechis porţile pentru ca apa să iasă pe drum. În Sighişoara, turiştii nu au mai putut urca pe scările care duc la Turnul cu Ceas din cauza şiroaielor de apă care o luau la vale. Până în această dimineaţă centrul ţării a fost sub cod galben de ploi şi vijelii puternice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰