Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Alertă meteo de vreme severă în România. Jumătate de țară, sub cod galben în următoarele ore

Adminstrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteo de vreme severă. Astfel, până marţi seară, vântul va continua să aibă intensificări în 30 de judeţe din estul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte. De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, mai ales la altitudini mari, va fi viscol, până miercuri dimineaţă.

de Veronica Micu

la 18.01.2022 , 19:27

ANM a anunţat că se menţine atenţionarea cod galben privind intensificări susţinute ale vântului, până la ora 20.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj.

Astfel, pe parcursul zilei de marţi, vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul şi local în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte. În Carpaţii Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90-110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă. 

În Moldova, viteza vântului va atinge 60-85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei şi local în Muntenia, 55-60 km/h.

Articolul continuă după reclamă

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Pe acelaşi subiect

Vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

De asemenea, până miercuri, la ora 8.00, va fi cod galben privind intensificări susţinute ale vântului în judeţele Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi Alba.

"În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini mari, vântul va avea în continuare rafale de 90...110 km/h, zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea redusă", au transmis meteorologii.

Intensificări locale şi temporare ale vântului vor mai fi şi în restul zonei montane, cu viteze  de 70...80 km/h, precum şi în Moldova, Transilvania şi Dobrogea, în special pe litoral, cu viteze de 50...55 km/h.

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Vremea se răcește în București

Meteorologii au emis marți o prognoză specială pentru Capitală, avertizând că bucureștenii vor avea parte de temperaturi minime de minus 6 - 4 grade. 

În intervalul marți ora 10.00 - miercuri ora 8.00, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat (35...40 km/h). Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -6...-4 grade, posibil mai coborâtă în zona periurbană.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Alertă meteo de vreme severă în România. Jumătate de țară, sub cod galben în următoarele ore