Video Veşti bune pentru iubitorii de schi. Unde găsim zăpadă de peste un metru chiar şi la mijloc de martie
Iarna rămâne la înălţime. Ninsorile şi temperaturile scăzute din ultimele zile au prelungit sezonul de schi la munte. În staţiunea Rânca, din Gorj, zăpada a măsurat un metru, iar priveliştea a atras mii de turişti. În stațiunea Toplița, din județul Harghita, turiştii s-au bucurat de o plimbare în jurul pârtiei cu bobul.
- Papa Francisc a murit. Acum începe un proces vechi de secole pentru alegerea unui nou Suveran Pontif
Cine a petrecut weekendul la poalele Vârfului Păpușa, la o altitudine de 1.700 metri s-a bucurat de zăpadă proaspătă chiar și acum la mijloc de martie. Munţii înzăpeziţi, priveliştea ca în toiul iernii au atras, în aceste zile, la Rânca, peste 2.500 de turişti. Vestea bună este că se va mai putea schia aici cel puţin trei săptămâni de acum înainte
Turiştii care merg la Rânca au noroc. Zăpada rezistă mai mult acolo, fiindcă este staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din ţară. Preţurile pentru echipamentele de ski pornesc de la 20 de lei şi ajung până la 120 de lei. Stratul de zăpadă se apropie de un metru şi jumătate în unele locuri.
"Venim de foarte mult timp şi ştim că putem să schiem şi la jumătatea lunii martie. Venim în fiecare an, eu, cel puţin de 12 ani."
Constantin Pănescu, cabanier: De obicei, în Rânca, zăpada ţine până la începutul lunii mai.
- Grecia pare că se pregăteşte de Crăciun, nu de Paşte. În zonele montane, zăpada a atins 20 cm
- Copac dărâmat de ninsoare peste un microbuz cu pasageri, în Neamţ. Zăpada face pagube în "iarna" din toiul lui...
- Vremea se schimbă radical: de la tricou la geacă groasă în doar 48 de ore. Cum va fi vremea de Florii
- Tiroliana 7 Scări s-a deschis din nou pentru turişti. Cât costă un traseu complet prin masivul Piatra Mare
- Cât costă cazarea la mare de 1 Mai. Pe litoral, plajele îşi aşteaptă turiştii cu şezlonguri la 15 lei
Iar unde nu e zăpadă naturală, se găseşte artificială, pentru că temperaturile permit funcţionarea tunurilor de zăpadă. De asemenea, Domeniul Schiabil Transalpina, multe dintre pârtiile din Straja ori Maramureș sunt încă funcționale. O noapte de cazare în Rânca începe de la 120 de lei şi poate ajunge până la 220 de lei.
În stațiunea Toplița, din județul Harghita, bobul pe roller coaster a fost cel mai căutat. Pista de bob are aproape doi kilometri lungime și îi plimbă pe doritori în jurul pârtiei.
Turiştii au profitat şi de ultima zăpadă.
Gyorgy Levente, monitor de schi: Zăpada e foarte bună în condiţii excelente pe toate cele trei pârtii şi nu avem o dată în calentar în care se închide.
La Topliţa există trei pârtii pentru schi, iar skipassul pentru un adult costă o sută de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰