Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vacanţă la all inclusive în inima Bucovinei. Turiştii sunt aşteptaţi în număr mare să petreacă minivacanța de 1 Decembrie

Minivacanța de 1 decembrie se apropie cu pași repezi, iar mulţi şi-au făcut rezervare din timp cu gândul să petreacă Ziua Naţională în sânul naturii şi să deguste preparatele tradiţionale româneşti. 

de Angela Bertea

la 13.11.2022 , 21:00

La SPA sau în inima naturii, în Bucovina sunt oferte pentru minivacanţa de 1 decembrie care să mulţumească toate gusturile. 

Daniela, reprezentant pensiune: Avem o sală de agrement foarte modernă şi bine dotată, cu bowling, darts, minifotbal, tenis de masă, sală de fitness, piscină, saună, relaxare. 

Georgiana, administrator pensiune: Dacă vremea o să permită, o să facem şi nişte plimbări cu căruţa prin zonă. Avem şi zona de relaxare care îi aşteaptă cu ciubărul cu apă sărată şi sauna uscată lipovenească.

Vezi și

Nu în ultimul rând, gazdele îi aşteaptă pe turişti cu bucate alese, gătite după reţete tradiţionale. Meniul este deja pregătit. 

Pe acelaşi subiect

Marius Capverde, bucătar șef: Pâine proaspătă, scoasă din cuptor, salată de vinete, salată de ardei copţi, pastramă de berbecuţ, pastramă de vită, cârnaţi. Desert: plăcinte, alivancă, tocinei, clătite cu brânză, cozonac. 

Carnea afumată, ţinută la baiţ în vin şi condimentată cu usturoi, e o altă specialitate cu care se laudă bucovinenii. 

"Colţ de rai, domnule. Linişte, natură vie, aer curat."

"E un loc superb. Simţi că trăieşti, din toate punctele de vedere. Spiritual, fizic."

Preţurile de 1 Decembrie sunt pentru toate buzunarele

Preţurile nu diferă cu mult faţă de anul trecut. Dovada: gradul ridicat de ocupare. 

Neculai Barbă, vicepreședine CJ Suceava: În ultimele zile a crescut foarte mult interesul pentru această minivacanţă. Gradul de ocupare a ajuns deja la peste 80%. 

Georgiana, administrator pensiune: Nu a fost nevoie să ridicăm preţurile. Având în vedere că am reuşit să ocupăm toate locurile, putem să oferim oaspeţilor mâncarea fără să creştem preţurile. 

Tariful pentru o noapte de cazare la un hotel din Bucovina porneşte de la 350 de lei pentru o cameră dublă şi ajunge la 800 de lei pentru ofertele cu mic dejun şi acces la SPA incluse. Pentru un pachet de 3 nopţi la o pensiune all inclusive, preţul porneşte de la 2.000 de lei de persoană. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Travel » Vacanţă la all inclusive în inima Bucovinei. Turiştii sunt aşteptaţi în număr mare să petreacă minivacanța de 1 Decembrie