Vacanța de Paște 2024. Destinațiile exotice alese de români: sunt dispuși să plătească și 5.000 de euro pentru aventuri de neuitat
Vacanță de Paște 2024. Turiştii români sunt în căutare de experienţe diverse şi exotice pentru Sărbătorile de Paşte, în ordinea preferinţelor destinaţiile căutate fiind Asia, Europa, Africa, America de Sud şi America de Nord, ceea ce demonstrează dorinţa lor de a explora culturi, istorie şi peisaje variate din întreaga lume, potrivit unei analize privind tendinţele pentru vacanţele de Paşte, transmite Agerpres.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
De asemenea, în rândul turiştilor români se constată o creştere a cererii pentru croaziere fluviale, maritime şi oceanice în perioada de Paşte, aceştia fiind atraşi de ideea de a sărbători prin oraşele Europei, în largul mării sau să exploreze insule exotice într-un cadru luxos şi relaxant.
Potrivit unui comunicat al agenţiei de turism DAL Travel, se înregistrează o creştere cu 70% a cererii pentru Sărbătorile Pascale din 2024 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. După un interval de incertitudine şi restricţii de călătorie, marcat de perioada anilor 2020 - 2022, planificarea în avans pentru vacanţa de Paşte oferă un semnal puternic al reînvierii industriei turismului. Acest lucru demonstrează dorinţa oamenilor de a reveni la normalitate şi de a sărbători în stilul lor, călătorind în această perioadă.
În plus, românii sunt din ce în ce mai atraşi de destinaţii exotice şi culturi diferite, preferând să îşi petreacă sărbătorile pascale în locuri cu o bogată istorie şi tradiţie culturală. Acesta este un semn al dorinţei lor de a învăţa şi de a trăi noi experienţe în toate colţurile lumii.
Creștere de 70% a cererii pentru vacanțele de Paște
- Cele mai căutate oraşe pentru vacanțe și city break-uri în 2024. Se anunţă un an plin pentru românii...
- Sejur all inclusive, în hotel de 4 stele, la un preţ cu 50% mai mic decât în Turcia. Destinaţii de vacanţă la...
- De ce se scumpesc biletele de avion de la o lună la alta, deși pofta de călătorii e uriașă. "Neputinţa...
"Suntem încântaţi să vedem că turiştii români îşi manifestă încrederea în călătorii şi că şi-au planificat din timp Sărbătorile de Paşte din acest an. Până la ora actuală, 80% dintre locurile din oferta de Paşte sunt deja ocupate. Acesta este un semn clar al dorinţei românilor de a sărbători într-un mediu nou şi de a-şi crea amintiri de neuitat. Cu destinaţii variate, oferte atractive şi itinerarii personalizate, suntem convinşi că turiştii noştri vor găsi pachetul perfect care să le ofere o experienţă de neuitat. Unul dintre cele mai inedite produse este 'Vacanţa de Paşte în... Insula Paştelui', o experienţă de neuitat într-unul dintre cele mai frumoase colţuri ale lumii, în cadrul unui circuit complex în Chile. Am rămas şi noi surprinşi de creşterea de 70% a cererii pentru această perioadă, pentru viitoarele vacanţe de Paşte, ceea ce arată că românii au încredere şi în anul turistic 2024. Nu trăim într-o lume perfectă, însă pot spune că predictibilitatea în turism a revenit la ordinea zilei", subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
Cu peste 30 de opţiuni de călătorii care acoperă toate continentele, DAL Travel încurajează românii să îşi rezerve aventura lor de vis în avans, pentru a se asigura că vor avea parte de o experienţă de neuitat.
Circuite și destinații de vis: Chile Marele Circuit & Insula Paştelui sau Paște în Asia Centrală
Printre circuitele şi destinaţiile oferite de DAL Travel pentru Vacanţa de Paşte 2024 sunt: Chile Marele Circuit & Insula Paştelui, Paşte Egipt şi croazieră pe Nil, Paşte în 7 Capitale Baltice şi Nordice, Paşte în Leagănul Umanităţii Etiopia - Marele Circuit, Paşte în Asia Centrală - Uzbekistan, Paşte în Indonezia - Bali, Paşte în Sri Lanka & Sejur la plajă.
De asemenea, agenţia oferă pentru Paşte şi o serie de croaziere, respectiv în regiunea Normandiei, în Madeira şi Azore, Croazieră Fluvială Trans-Europeană, Scoţia, croazieră în Insulele din Grecia sau croazieră în Mediterana de Vest, dar şi alte destinaţii precum: Turcia - Cappadocia, Iordania, Georgia - Armenia - Azerbaidjan, 1 Mai la New York, Miami şi Croazieră cu Icon of the Seas în Marea Caraibilor, China - Marele Circuit, Peru: de la Pacific la Anzi, Paşte în Panama - Costa Rica, etc.
Tarifele pleacă de la 1.200 de euro și pot ajunge și la 5.000
Tarifele pentru aceste circuite şi sejururi variază între 1.250 de euro pentru Turcia - Cappadocia, 1.390 de euro pentru Albania, 1.580 de euro pentru Iordania şi ajung până la 3.300 de euro pentru Coreea de Sud sau 4.270 de euro pentru Etiopia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰