Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Olimpia şi Edward au venit din Spania să descopere secretele României. Detaliul izbitor când eşti "din afară"

O destinaţie celebră din România cucereşte inimile turiştilor străini, dar şi din ţara noastră. Este vorba despre unul dintre cele mai vizitate oraşe din ţara noastră, cunoscut pentru arhitectura remarcabilă, istoria interesantă, dar şi pentru peisajele pitoreşti. Sighişoara poate fi o experienţă cu totul şi cu totul deosebită. 

de Sorin Tanţoş

la 13.08.2023 , 13:14

"Foarte frumoasă! Mă bucur că am venit aici! Locul în sine, străzile, clădirile, totul e frumos!", spune Mircea, turist din Oradea. Acesta este răspunsul oricărui turist pe care îl găseşti pe străzile Sighişoarei. Nu e om care ajunge în oraşul medieval să nu fie fermecat de frumuseţea locului. Sighişoara primeşte, anual, din toate colţurile lumii peste 250.000 de turişti.

Turiştii sunt fascinaţi de oraşul din România. "Şi în Veneţia era la fel"

"Îmi place mult. Făceam acum o comparaţie cumva cu ce am văzut în Italia cum a fost de exemplu şi în Ravena pe străzile, şi în Veneţia era la fel, străzile acele înguste, mici, şi aici la fel", povesteşte un turist. "Se vede că este istorie în ea. Este foarte interesant să vii să vizitezi şi când eşti din afară şi nu cunoşti România, să ştii cum a fost înainte", mărturisesc Olimpia şi Edward, turişti din Spania.

Vezi și

Sighișoara se află printre puținele cetăți medievale din Europa care încă mai sunt încă locuite, oraşul fiind înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. "Se pot vizita, după cum aminteam, sistemul de fortificaţii, se pot admira turnurile cetăţii. De asemenea, poate fi vizitat Muzeul de Istorie din turnul cu ceas la care se adaugă colecţia de arme medievale", spune Nicolae Teşcu, Director al Muzeului de Istorie Shighişoara.

Pe acelaşi subiect

"În cea ce priveşte muzeul, acesta este împărţit pe nouă ateliere diferite de breaslă, meşteşugarii şi istoria lor din cetate de acum şase-şapte secoale în urmă până la secolul al 19-lea", explică Rareş, directorul Muzeului Casa Breslelor.

Elliot e pasionat de istoria României

În cetate l-am întâlnit şi pe Elliot, care este pasionat de istoria ţării noastre, şi şi-a dorit să aducă la viaţă într-un mod inedit momente din trecut.

"Prima expoziţie este despre Vlad Ţepeş, depre viaţa lui reală. Încerăm să arătăm istoria adevărată şi este mai interactiv, cu proiecţii, un sistem audio. A doua expoziţie am deschis-o din nou anul acesta. E despre Shighişoara, personaje istorice care au trăit aici", arată Elliot, organizator expoziţie.

Sighişoara este, cu siguranţă, o destinaţie perfectă pentru un city break sau pentru o vacanţă dedicată istoriei.

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » Olimpia şi Edward au venit din Spania să descopere secretele României. Detaliul izbitor când eşti "din afară"