Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La aproximativ 200 de kilometri de Bucureşti, dintr-un loc uitat de lume, s-a creat un colţ de Rai. Acum este cel mai mare parc de agrement din România

Ţara noastră abundă de locuri de o frumuseţe rară, pe care ar fi păcat să le ratăm. Cei care vor să se bucure de o oază de linişte şi relaxare o pot face în Delta Siretului. Aflată la graniţa dintre Vrancea şi Galaţi, această destinaţie este perfectă pentru turiștii care vor să fugă de aglomeraţia din marile oraşe. 

de Daniel Lare

la 14.08.2023 , 09:38

Suntem în Delta Siretului, care a devenit în ultimii ani, una dintre cele mai spectaculoase destinaţii de la noi din ţară. Iar cel care administrează acest loc este domnul Marian. Sub ochii lui a luat naştere cel mai mare parc de agrement din România. 

Dintr-un loc uitat de lume, un colţ de Rai

Marian Costache, reprezentant complex turistic: Zona aceasta la început nu spunea nimic. Erau nişte lacuri. Nu era nimic. Nu se făcea nimic cu ele. Noi am început cu vreo 20 de bungalouri şi după aceea ne-am mai dezvoltat, ne-am mai dezvoltat în timp. Ulterior am ajuns la 84 de bungalouri şi 50 şi ceva de iurte. 

Articolul continuă după reclamă

La aproximativ 200 de kilometri de aglomeraţia din Capitală, domnul Marian a reuşit să facă dintr-un loc uitat de lume, un colţ unde natura îşi joacă propriul spectacol. 

Pe acelaşi subiect

Marian Costache, reprezentant complex turistic: În afară de piscină, avem un parc de agrement, unde avem parc pentru copii şi pentru adulţi cu căţărări în copac. Plimbări cu barca, plimbări cu bicicleta. Avem şi o fermă de animale unde puteţi vedea struţi. Avem şi doi canguri mai mici, păuni, diferite păsări. 

În urmă cu cinci ani, acest loc de poveste, aflat la graniţa dintre Vrancea şi Galaţi, nici nu putea fi privit ca destinaţie turistică. Astăzi, oamenii găsesc aici o oază de linişte, frumos şi relaxare. 

Reporter-turişti: Ce vă place în mod special?

- Natura şi faptul că e locul liniştit şi spaţiul verde. Apa. Bărcile acestea de recreere. Căsuţele.  

- Ce ţi-a atras atenţia aici?

- Conectarea cu natura pentru noi e important să ne mai rupem un pc de activitatea zilnică. 

- Cum e aici?

- Foarte frumos. 

Dacă peisajul îi lasă pe turişti fără suflare, bineînţeles că şi meniul este unul pe măsură.

Bucătar: Vă prezentăm o paella cu fructe de mare şi sturion, specifică complexului nostru. Paella este gata! Vă poftim la masă.

Delta Siretului îşi aşteaptă turiştii cu oferte variate şi preţuri pentru fiecare buzunar.

Daniel Lare Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » La aproximativ 200 de kilometri de Bucureşti, dintr-un loc uitat de lume, s-a creat un colţ de Rai. Acum este cel mai mare parc de agrement din România