Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ne dorim turism la Dunăre, dar ne uităm cum trece apa. Brăila vrea să reînvie o afacere profitabilă și la mare căutare

Ne dorim turism la Dunăre, dar nu le oferim aproape nimic vizitatorilor. La Brăila, spre exemplu, doar două ambarcaţiuni ale statului organizează plimbări, în timp ce la Galaţi lipsesc cu desăvârşire aceste nave. Investiţiile s-ar putea recupera uşor. Dovadă stau încasările firmelor private care organizează tururi ghidate chiar până în Deltă. 

de Adrian Obreja

la 17.06.2023 , 20:44

Mihai Feraru are 83 de ani şi este căpitanul unui vas care plimbă turiştii pe Dunăre. Pentru el, nu există ceva mai frumos decât fluviul. 

Reporter: De câţi ani pe Dunăre?

Mihai Feraru, căpitan vas Lacul Sărat: M-am născut pe Dunăre, am trăit pe Dunăre şi încă trăiesc tot cu Dunărea. 

Vezi și

La Brăila, doar două ambarcaţiuni ale statului se ocupă cu această activitate. Prea puţine pentru numărul mare de doritori de asemenea experienţe. Numai astăzi, 50 de turişti au venit cu autocarul din Bucureşti să se bucure de spectacolul naturii în timp ce navighează.  

Pe acelaşi subiect

Pasageră: Dunărea întotdeauna a fost frumoasă și o să rămână frumoasă, sa sperăm. Cu ajutorul nostru, nu? Al oamenilor. 

Reporter: Sunt oamenii interesaţi de astfel de plimbări?

Mihai Feraru, căpitan vas Lacul Sărat: Sunt, că Dunărea întotdeauna e atractivă, îi atrage pe oameni.  

Adrian Obreja, reporter Observator: Podul peste Dunăre reprezintă acum principala atracție in cadrul acestor plimbări de agrement. 

Cursele pe Dunăre se fac la fiecare final de săptămână

Preţul pentru o plimbare de o oră cu cele două ambarcaţiuni care au 25, resprectiv 90 de locuri, este de 20 sau 25 de lei.

Dacă la Brăila motoarele ambarcaţiunilor totuşi merg, în oraşul vecin, la Galaţi, turismul pe Dunăre nu pare de interes pentru autorităţi. 

Adrian Obreja, reporter Observator: La Galați nu exista niciun fel de ambarcațiune care să aparțină autorităților locale și cu care sa se poată face astfel de plimbări de agrement pe Dunăre. 

Se ocupă de acest lucru operatorii privaţi, care au mai multe trasee. Pentru o singură persoană preţurile variază între 50 de lei, pentru o cursă de o oră, şi 460 de lei, pentru un întreg traseu cu masă inclusă, de zece ore, până în Deltă.  

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Ne dorim turism la Dunăre, dar ne uităm cum trece apa. Brăila vrea să reînvie o afacere profitabilă și la mare căutare