Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Centrul de informare din Bran a fost lăsat în paragină, după o investiție de 150.000 de euro

Una din cele mai căutate stațiuni montane din România, Bran, a rămas fără vreun centru de informare turistică. Se întâmplă deși acolo s-a construit, în urmă cu nouă ani, un astfel de centru, din bani europeni. Acum, autoritățile îi îndeamnă pe turiști să folosească internetul de pe telefon, pentru a găsi informații despre cazări, obiective sau trasee turistice.

de Claudiu Loghin

la 30.05.2022 , 13:06

Aici a fost cândva centrul de informare turistică. Inaugurat în 2013, trebuia să ofere turiştilor informaţiile necesare pentru trei stațiuni de top: Bran, Moieciu și Fundata. A fost însă un eşec răsunător.

VEZI CUM ARĂTA CENTRUL TURISTIC ÎNAINTE DE TRANSFORMAREA LUI ÎN MAGAZIN ÎN GALERIA FOTO

Claudiu Loghin, reporter Observator: Clădirea centrului de informare turistică din Bran a fost finalizată în 2013, a funcţionat timp de 5 ani, perioadă în care, potrivit autorităţilor locale, a avut între 1 şi 2 vizitatori pe săptămână.

Vezi și

A fost închis şi lăsat în paragină. Problema ar fi fost locul ales, mult prea departe de centrul comunei, spune primarul. În plus, evoluţia tehnologiei n-a ajutat. 

Pe acelaşi subiect

Primarul din Bran nu crede că e nevoie de un centru de informare

Cosmin Feroiu, primar Bran: Suntem în era tehnologiei, inclusiv eu dacă mă duc la mare sau la Sighişoara, apelez la platformele care există în momentul de faţă. Nu vin până într-o locaţie şi acolo să stau să mă gândesc unde mă cazez, ce fac. Plec cu lecţiile învăţate de acasă.

Aşa că turiştii au fost lăsaţi să-şi caute informaţiile necesare pe internet. Centrul de informare turistică din Bran a fost realizat din bani europeni şi a costat 150.000 de euro. Clădirea a fost scoasă la licitaţie pentru închiriere, iar acum acolo este un magazin.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Travel » Centrul de informare din Bran a fost lăsat în paragină, după o investiție de 150.000 de euro