Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clasament ATP, 21 aprilie 2025: Holger Runne reintră în TOP 10 mondial, după ce a câştigat turneul de la Barcelona

Reprezentanţii ATP au dat publicităţii luni, 21 aprilie 2025, noul top al celor mai buni jucători de tenis ai lumii, iar danezul Holger Runne este marele performer al săptămânii.

de Redactia Observator

la 21.04.2025 , 11:59

Holger Runne a urcat pe locul 9 ATP, după ce a câştigat turneul de la Barcelona Holger Runne a urcat pe locul 9 ATP, după ce a câştigat turneul de la Barcelona - Profimedia (imagine ilustrativă)

Runne a câştigat, duminică, turneul de la Barcelona, 7-6, 6-2, în finala cu spaniolul Carlos Alcaraz, iar luni a revenit în TOP 10 cei mai buni jucători ai lumii. Concret, Runne a urcat patru poziţii în ierarhia ATP, de pe locul 13 pe locul 9, depăşindu-i pe Daniil Medvedev (Rusia), Lorenzo Musetti (Italia), Tommy Paul (Statele Unite ale Americii) şi Casper Ruud (Norvegia). De altfel, Ruud este marele pierzător al săptămânii, în condiţiile în care a retrogradat de pe locul 15 pe locul 10.

De eşecul lui Carlos Alcaraz din finală a profitat germanul Alexander Zverev, care l-a depăşit cu 35 puncte pe acesta şi a revenit pe locul 2 mondial.

TOP 10 ATP arată astfel, la momentul actual: 1. Jannik Sinner (Italia) - 9.930 puncte, 2. Alexander Zverev (Germania) - 8.085 puncte, 3. Carlos Alcaraz (Spania) - 8.050 puncte, 4. Taylor Fritz (Statele Unite ale Americii) - 5.115 puncte, 5. Novak Djokovic (Serbia) - 4.120 puncte, 6. Jack Draper (Marea Britanie) - 3.820 puncte, 7. Alex De Minaur (Australia) - 3.585 puncte, 8. Andrey Rublev (Rusia) - 3.530 puncte, 9. Holger Runne (Danemarca) - 3.480 puncte, 10. Daniil Medvedev (Rusia) - 3.290 puncte.

Articolul continuă după reclamă

Dintre jucătorii români, lider rămâne Filip Cristian Jianu, deşi acesta a pierdut patru poziţii, coborând până pe locul 229 mondial, cu 247 puncte. În urma sa se regăsesc Gabi Boitan, care a urcat trei poziţii, până pe locul 352 mondial, cu 142 puncte, şi Nicholas David Ionel, care a urcat două poziţii, până pe locul 356 mondial, cu 141 puncte. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ştiaţi că există intervale orare recomandate de poliţişti la întoarcerea din vacanţă?
Observator » Sport » Clasament ATP, 21 aprilie 2025: Holger Runne reintră în TOP 10 mondial, după ce a câştigat turneul de la Barcelona