Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Informaţii de ULTIMĂ ORĂ în cazul fostului preot Cristian Pomohaci

Cristian Pomohaci nu a contestat deocamdată excluderea sa din preoţie, au precizat luni, pentru Agerpres, surse din cadrul Mitropoliei Ardealului. 

de Redactia Observator

la 31.07.2017 , 09:42

Cristian Pomohaci nu a contestat deocamdată excluderea sa din preoţie, au precizat luni, pentru Agerpres, surse din cadrul Mitropoliei Ardealului. 

Fostul preot are timp 15 zile să atace, la mitropolit, decizia luată vineri, de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia. 

Cristian Pomohaci este cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani. 

Articolul continuă după reclamă

În calitate de cântăreţ de muzică populară, Cristian Pomohaci a fost cel mai aplaudat solist duminică, la Festivalul Oierilor, din comuna Jina (judeţul Sibiu). Pomohaci a făcut dedicaţii de pe scenă preotului din comună, care nu era de faţă, dar şi oamenilor prezenţi în public. 

Pe acelaşi subiect

"Daţi-mi voie să fac o dedicaţie specială slujitorului sfântului altar care slujeşte aici, în Jina, părintelui dumneavoastră. Să-i sărut mâna sfinţită şi să-i spun prin intermediul cântecului lui Cristian Pomohaci: toată casa are o cruce, numa cine poate o duce", a spus duminică, de pe scenă, fostul preot. 

Pomohaci a fost primit cu aplauze şi a primit flori de la zeci de admiratori care au urcat pe scenă, unii împreună cu copiii. Printre cei care au urcat pe scenă şi i-au dat flori s-a aflat şi un tânăr preot din Sibiu, care nu a purtat sutană. 

Fostul preot a cântat şi glumit 40 de minute cu cei prezenţi, dar a refuzat să dea declaraţii jurnaliştilor. 

Un grup de fani ai lui Pomohaci l-a protejat la urcarea şi coborârea de pe scenă pe fostul preot. 

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, decizia putând fi atacată la mitropolit în termen de 15 zile, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, părintele Oliviu Botoi. 

"În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunţat şi a hotărât caterisirea părintelui Cristian Pomohaci. Aceasta înseamnă pierderea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Nu va mai putea îmbrăca haina preoţească. (...) Decizia a fost aprobată de ÎPS Irineu, este executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit", a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri sociale » Informaţii de ULTIMĂ ORĂ în cazul fostului preot Cristian Pomohaci