Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă de CANICULĂ în România! Meteorologii anunţă COD PORTOCALIU de temperaturi extreme în următoarele zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben şi cod portocaliu de caniculă disconfort termic în următoarele zile.

de Redactia Observator

la 31.07.2017 , 12:43

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben şi cod portocaliu de caniculă disconfort termic în următoarele zile.

COD GALBEN

Intervalul : 1 august

Articolul continuă după reclamă

Fenomene : val de căldură, caniculă și disconfort termic

În cursul zilei de marți (1 august), valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor, iar în Banat, Crişana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade.

COD : PORTOCALIU

Intervalul : 2 și 3 august

Fenomene : intensificare val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat

Miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.

COD GALBEN

În nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35...37 de grade.

Valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Cheltuiţi mai mult din bugetul familiei pentru produsele pentru copii decât pentru alte articole esenţiale?
Observator » Evenimente » Alertă de CANICULĂ în România! Meteorologii anunţă COD PORTOCALIU de temperaturi extreme în următoarele zile