Video Supravieţuirea miraculoasă a lui Izidor, considerat de comunişti "irecuperabil" şi trimis în lagărul de exterminare
Ca să fii fericit, uneori e de-ajuns să alergi desculţ prin iarbă sau să te ghemuieşti în braţele cuiva care te iubeşte. Dar este de-ajuns dacă trăieşti asta doar două zile în toată viaţa? Pentru Izidor a fost. Este unul dintre puţinii supravieţuitori din căminul de la Sighet - lagărul comunist pentru exterminarea copiiilor consideraţi irecuperabili. Copilăria i-a fost distrusă acolo, între patru pereţi, bătut, umilit şi înfometat. Nu a ştiut cum arată lumina soarelui şi ce gust au merele din copac. Până când o angajată a centrului l-a luat acasă, de milă. Două zile. Cele mai fericite din viaţa lui de până acum. Şi singurele! Sunt imaginile cu care începe filmul pe care l-a făcut, care va fi lansat curând şi în România.
El este Izidor. Şi e tare fericit. Are 8 ani şi pentru prima dată în viaţa lui aleargă prin iarbă. Şi râde. "A fost ca şi cum am văzut Raiul", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet. Doar două zile a trăit Izidor în Rai. După care s-a întors în Iadul lui. În căminul de la Sighet. Singurul loc pe care îl știa. A ajuns aici în 1980, după ce a fost infectat cu poliomielită, de la o injecție banală, într-un spital. Când a aflat că nu se va mai face bine, mama lui l-a abandonat. Statul l-a declarat irecuperabil. Iar irecuperabilii, ca Izidor, mergeau în cămine pe care statul comunist le crease special pentru a extermina acești copii.
Printr-un miracol, Izidor a supravieţuit
"Mi-a paralizat întreg piciorul și din cauza asta am rămas în spitalul din Sighetu-Marmației. 40 de copii au fost infectați atunci cu această boală și 38 dintre ei au murit", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet. Printr-un miracol, Izidor a supravieţuit. Dar ceea ce a trăit la Sighet, a fost un şir nesfârşit de suferinţe, umilinţe şi traume. "Viața în căminul spital a fost un iad. Fără căldură, fără jucării, fără educație. Poți să îți imaginezi că aproape toată viața ta ești bătut fără niciun motiv, că mori de foame și că ești în stare să îți iei viața pentru că viața e prea dură cu tine? Și nu tu ai cerut să vii pe lume", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
Peste 15.000 de copii au murit, în anii comunismului, în căminele groazei. În nişte chinuri pe care nici nu vrem să ni le imaginăm - în întuneric şi frig, bătuţi şi înfometaţi, fără medicamente, în mizerie cruntă şi izolare totală. "Nu ştii nimic despre ce e în afara instituţiei, ştii doar ce vezi când te uiţi pe geam.Ştii cum arată copacii şi iarba, dar niciodată n-ai aflat cum se simte să calci, să te joci sau să te rostogoleşti pe iarbă", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet. Rareori vedea lumina soarelui printr-un colţ de fereastră. Şi nimeni, niciodată, nu l-a ţinut măcar de mână. Până într-o zi.
- Descoperire uluitoare după un test ADN: Un american a aflat că a fost schimbat la naștere acum 64 de ani. Acuză...
- Urşii din România, număraţi după ADN. Avem în ţară cel mult 12.770 de urşi
- O companie biotech din SUA susţine că a "reînviat" o specie de lup dispărută de mii de ani. Experţii spun că e...
- Cum a descoperit o femeie din UK că a fost schimbată la naştere, după 60 de ani
- Supravieţuirea miraculoasă a lui Izidor, considerat de comunişti "irecuperabil" şi trimis în lagărul de...
Ziua în care, Maria Onişa, o angajată a centrului, a decis să îl ia acasă la ea pentru două zile. Atunci a simtit Izidor ceva nu mai simtise niciodată - iarba, aerul, lumina soarelui, gustul de mâncare şi bucuria simplă. "Mâncare de casă pentru prima dată. Interacţiunea cu copiii ei, am devenit apropiat de ei, i-am iubit casa şi familia şi mi-am dat seama atunci câtă dragoste e în căminul ei. Poţi să fii sărac, poţi să fii bogat, nu e nicio diferenţă. Am văzut frumuseţea unei atmosfere de familie, atunci am simţit că aparţin cuiva", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
A venit Revoluţia şi porţile centrului au fost deschise de voluntarii străini
"Atunci am simţit că apartin cuiva". Cuvintele lui Izidor spun trist povestea tuturor copiilor care au crescut in astfel de centre - nu doar neîngrijiti si înfometaţi, ci neiubiti. Neţinuţi în braţe de nimeni. Izidor a trăit sentimentul ăsta doar 2 zile în toată viaţa lui. A treia zi s-a întors în cămin. "Mi s-a rupt inima, am plâns ore întregi, nu-mi doream să fiu acolo. În această instituţie mă simţeam un nimeni, un gunoi", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
Dar a venit Revoluţia, şi porţile centrului au fost deschise de voluntarii străini. O familie din America a decis să îl adopte pe Izidor. Iar el a plecat peste Ocean, ca să se facă acolo om mare. "Mi-am imaginat America ca pe ceva spectaculos, frumos, exact ca în serialul la care ne uitam toţi în anii 90, Dallas. 06.35 America nu era deloc cum îmi imaginam", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet. Şi oricât de "altfel" ar fi fost viaţa lui, oricât de multe i-ar fi oferit noua lui familie din America, el tot nu şi-a găsit liniştea şi fericirea. "Mintea mea trăia în orfelinat, iar când am ajuns adolescent am devenit rebel şi îmi lipsea România. Voiam să mă întorc în orfelinat", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
Atât de tare a fost marcat de tot ce a trăit acolo. Ca un prizonier care nu ştie ce să facă în libertate, cu libertatea lui. A încercat să îşi caute mama biologică, dar a simţit că nici lângă ea nu îi e bine. Izidor a rămas până azi un copil care n-a simţit că a fost iubit decât două zile din toată viaţa lui, într-o toamnă, în casa Mariei Onişa. Sunt imaginile care îl vor urmări mereu. Imaginile cu care începe şi filmul său, pe care tocmai l-a lansat, la Festivalul din Cleveland. "România nu recunoaşte filmele bazate pe transformarea instituţiilor ca o mare oportunitate să repare greşelile din trecut şi să continue să facă îmbunătăţiri, nu pentru generaţia asta, cât pentru cele care vin", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
Nimeni nu trebuie să uite ce s-a întâmplat atunci, spune Izidor. Iar autorităţile de azi sunt obligate să recunoască faptul că România a greşit şi nimeni n-a fost pedepsit pentru asta. Peste 2 mii de copii au pierit în condiţii suspecte în orfelinatele comuniste. "Nimeni din Guvern nu a vizitat vre-un astfel de cămin, aşa că de unde ştiu ei cum era în orfelinate şi cum trăiau copiii.25.00 Nu le-a păsat dacă supravieţuiau copiii sau nu", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet. Izidor trăieşte în America, dar e cu România în inimă. Poartă tricolor în piept şi o căciulă, aşa vedea în copilăria lui, la bărbaţii din Maramureş. "Ţara nu mi-a făcut niciun rău, câţiva oameni mi-au făcut. Mi-am găsit liniştea. Nu te poţi întoarce în trecut să schimbi lucruri, dar poţi merge mai departe pentru a face o diferenţă, pentru cei care nu au voce sau nu se pot apăra singuri", a declarat Izidor Ruckell, supravieţuitor al căminului de la Sighet.
Astfel de poveşti au inspirat serialul original "Ana, mi-ai fost scrisă-n ADN", semnat de Ruxandra Ion şi difuzat la Antena 1. Noi episoade emoţionante, joi după Observator!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰