Descoperire uluitoare după un test ADN: Un american a aflat că a fost schimbat la naștere acum 64 de ani. Acuză spitalul că i-a distrus viața
Un bărbat din New York a descoperit după șase decenii că a fost schimbat la naștere cu un alt copil. Acesta susţine că întreaga sa viață a fost afectată negativ de greșeala spitalului, iar acum cere daune în justiție pentru trauma suferită.

Kevin McMahon, în vârstă de 64 de ani, din New York, susține că viața lui a fost marcată profund de faptul că a fost schimbat accidental la naștere în urmă cu 60 de ani, în Spitalul Jamaica din Queens. El a aflat adevărul abia recent, în urma unui test ADN realizat prin platforma Ancestry.com, relatează Mirror.
Kevin povestește că familia sa adoptivă a observat întotdeauna că el arăta diferit, iar frații săi obișnuiau să glumească spunând că este "copilul poștașului". "Frații mei mai mici aveau pielea deschisă, părul drept, ochii albaștri și pistrui", a declarat bărbatul pentru presa americană.
Arăta diferit şi a fost abuzat de restul familiei
El susține că a fost abuzat şi de alți membri ai familiei sale, deoarece arăta diferit pentru ei, inclusiv de bunica paternă, care credea că este rezultatul unei aventuri. Şi tatăl său a crezut acelaşi lucru, iar toți cei patru bunici implicați în caz au murit deja înainte să afle adevărul.
În urma testului ADN, Kevin a descoperit că sora sa biologică, Carol Vignola, în vârstă de 66 de ani, făcuse și ea testul și astfel au realizat împreună că fuseseră separați încă din primele clipe de la naşterea bărbatului. "A fost ca piesa lipsă din puzzle. Explică totul despre copilăria mea și despre felul în care am fost tratat", a declarat el pentru New York Post.
Bărbatul a dat în judecată spitalul din Queens pentru eroarea făcută pe 26 mai 1960. "Spitalul a făcut o greșeală catastrofală care mi-a schimbat complet viața. Dacă aș fi crescut cu părinții mei biologici, care aveau aceleași pasiuni ca mine, viața mea ar fi fost mult mai fericită", a afirmat Kevin, care a adăugat că părinții lui biologici îi împărtășeau pasiunea pentru tâmplărie și păsări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰