Cum a descoperit o femeie din UK că a fost schimbată la naştere, după 60 de ani
O britanică în vârstă de 70 de ani a aflat, după mai bine de șase decenii, că a fost schimbată la naștere într-o maternitate aglomerată din Marea Britanie, în anii 1950. Descoperirea a venit în urma unui test ADN făcut din curiozitate, scrie BBC.

Inițial, Susan a observat în rezultatele testului o origine irlandeză pe care nu o recunoștea în arborele său genealogic, dar nu i-a acordat importanță. Șase ani mai târziu, a primit un mesaj de la un străin care susținea că datele lor ADN indică faptul că sunt frați biologici, scrie BBC.
Confuză și panicată, Susan a cerut explicații fratelui ei mai mare, care i-a spus că ar putea fi o farsă. Totuși, investigațiile ulterioare ale fiicei sale au scos la iveală că în aceeași zi și în același spital fusese înregistrată o altă fetiță cu același nume de familie ca bărbatul care o contactase, confirmând, practic, schimbul de copii.
Potrivit avocaților, cazul ei este al doilea de acest fel descoperit de BBC, iar numărul acestora ar putea crește odată cu popularitatea testelor genetice și a site-urilor de genealogie. Avocatul Jason Tang, de la firma Russell Cooke, afirmă că în anii ’50 sistemul medical era mai puțin organizat, bebelușii erau ținuți separat de mame în camere comune, iar brățările de identificare puteau să cadă sau să fie atașate greșit.
Femeia, care a lucrat ea însăși în sistemul medical britanic, își amintește părinții adoptivi drept iubitori și devotați. „Pentru mine, nimic nu s-a schimbat. Ei sunt tot mama și tata”. Pe de altă parte, relația cu familia biologică s-a dovedit mai dificilă: „Știu că sunt rudele mele de sânge, dar nu am crescut cu ei și nu avem acea conexiune emoțională.” Susan şi-a întâlnit fratele biologic și a remarcat asemănarea izbitoare dintre ei. „Dacă i-ai pune o perucă și puțin machiaj, ar putea fi lejer confundat cu mine”.
Părinții biologici ai lui Susan au murit, dar i s-a spus că seamănă cu mama sa biologică. „Mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre ea, dar nu voi mai avea niciodată ocazia. Totuși, dacă mă gândesc logic, cred că am crescut în familia potrivită”, a concluzionat femeia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰