Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Reţeta" sistemului de sănătate românesc: un medic la mii de pacienţi. "Erau, la un moment dat, medici care aveau 10.000 de pacienți"

Medicina de familie dispare încet, dar sigur. În mii de localităţi din România, sănătatea e un lux, iar doctorul, apariţie rară. Puţinii medici de familie care au mai rămas în ţară se împart între milioane de români, şi ajung să aibă pe listă şi câte 10.000 de pacienţi. E imposibil să aibă grijă de toţi. Observator începe acum campania : Sistemul dăunează grav sănătăţii.

de Denisa Morariu-Tamaş

la 02.05.2022 , 14:53

"Pentru mine când plec la munte încolo îi ca o eliberare așa, ca fuga aia de oraș. Băi, e minunat, mai ales acum că înverzește totul", a declarat Iulia Marin, medic de familie. E drumul pe care Iulia Marin îl străbate zi de zi până la muncă. Zeci de kilometri dus-întors, spre pacienții care o așteaptă câte o săptămână, în sate de munte. "Nu aveam de unde să pornesc, mi s-a dat posibilitatea în 2 comune din Focșani să pornesc, unde era lipsă acută de medic", a declarat Iulia Marin, medic de familie. În Valea Sării,  pacienţi de toate vârstele o aşteaptă din zori. Copii cu pneumonii, părinţi care nu-şi permit să bată drumul o oră până la Focşani, bătrâni veniți pentru rețete și trimiteri.

După ultimele calcule făcute înainte de pandemie, ne lipseau cel puţin 2.700 de medici de familie

Ca să facă faţă, Iulia jonglează între două cabinete, despărţite de o uşă. Două asistente o ajută. "Cât se face rețeta acolo nu pierd timpul, consult pe altcineva, cât se face rețeta aici pac s-a terminat acolo. Ia spuneţi-mi voi!", a declarat Iulia Marin, medic de familie. În total, are grijă de 3.000 de pacienţi din 6 localităţi. Fără ea, oamenii de aici n-ar avea acces la servicii medicale. În România, sunt mii de localităţi cu deficit de doctori. După ultimele calcule făcute înainte de pandemie, ne lipseau cel puţin 2.700 de medici de familie. În timp ce peste 2.000 s-au mutat în Franța, aproape 3.000 în Marea Britanie și mulți alții în restul Europei.

Vezi și

"Dacă ați împărți populația României la numărul de medici veți vedea că e undeva la 1.800-1.802, atâția pacienți în medie. Unii au 4.000 îmi aduc aminte erau la un moment dat, medici care aveau 10.000 de pacienți. Media e minunată, în medie între un om mort și un om viu, amândoi trăiesc bine", a declarat Călin Bumbuluț, Colegiul Medicilor. Dacă ar trebui să-şi vadă toţi pacienţii de pe listă într-o lună, un medic de familie ar trebui să termine o consultaţie în 3 minute. Fără să ia în calcul timpul necesar pentru birocraţia care şi aşa îl sufocă. Singura soluţie rămâne compromisul. Iulia de exemplu, ajunge doar o zi pe săptămână în Valea Sării.

Pe acelaşi subiect

La fiecare 100.000 de români, 210 mor de boli care puteau fi tratate

"Pentru cetățeni ar fi indicat să găsești un medic zi de zi dar probabil că toate pleacă de la partea financiară, că nimeni nu vine să stea benevol", a declarat Valentin Marcu, primar Valea Sării. Şi viitorul e sumbru. Iulia e unul dintre cei 10% medici de familie sub 40 de ani pe care îi mai avem. "În acest moment, aproape 50% din medicii de familie din România au peste 61 de ani. Avem medici de 80 de ani", a declarat Călin Bumbuluț, Colegiul Medicilor. E eşecul unui sistem care, în cei 16 ani de existenţă oficială, a trecut prin mâinile a peste 20 de miniştri. Medicina de familie ar trebui să fie baza şi filtrul întregii Sănătăţi din România. În schimb, e un butoi cu pulbere. De-o parte, sunt medicii nemulțumiți că fac prea mult, de cealaltă Casa de Asigurări care le reproşează că nu fac suficient. La mijloc, oameni care stau la cozi, umiliţi, pentru o trimitere, care renunţă să-şi mai facă analize şi ajung la medic prea târziu sau niciodată.

"Capitalismul ăsta ne-a învățat să facem maxim în minim de timp. Într-o viteză și o grabă și într-o... n-aș spune superficialitate că mi-aș jigni colegii și aș jigni și ceea ce fac ei", a declarat Călin Bumbuluț, Colegiul Medicilor. O lipsă de încredere care ne costă mult. La fiecare 100.000 de români, 210 mor de boli care puteau fi tratate. Adică mor cu zile. Cât ne costă în bani, vedeţi joia viitoare, la Observator.

Sistemul dăunează grav sănătăţii

Denisa Morariu-Tamaş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » "Reţeta" sistemului de sănătate românesc: un medic la mii de pacienţi. "Erau, la un moment dat, medici care aveau 10.000 de pacienți"