Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Recomandarea ministrului Sănătății: Nu mai purtați măști textile, ci doar chirurgicale sau FFP2

Pe măsură ce autoritățile se pregătesc pentru intrarea în valul 5, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștilor chirurgicale sau FFP2, în locul măştilor textile. 

de Redactia Observator

la 04.01.2022 , 12:05

Recomandarea ministrului Sănătății: Nu mai purtați măști textile, ci doar chirurgicale sau FFP2 Recomandarea ministrului Sănătății: Nu mai purtați măști textile, ci doar chirurgicale sau FFP2 - Profimedia Images

Având în vedere că noua variantă Omicron este mult mai contagioasă, iar purtarea măștii rămâne principala formă de protecție, alături de vaccin, ministrul Rafila a declarat că măștile chirurgicale sau FFP2 - care au o capacitate mai bună de filtrare, având cinci straturi - sunt cele recomandate în această perioadă, scrie Digi24.

Guvernul se pregătește de valul 5

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, o şedinţă, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitaţi să participe miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, anunţă Executivul.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.

Pe acelaşi subiect

Ce măsuri s-au decis în ședința de Guvern

- Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2. 

- În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală. 

- Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.

În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării, au transmis reprezentanții Guvernului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Recomandarea ministrului Sănătății: Nu mai purtați măști textile, ci doar chirurgicale sau FFP2