Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul face pregătiri pentru valul 5 de COVID: șomaj tehnic, generalizarea măștii FFP2, testarea în școli

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, o şedinţă, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitaţi să participe miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, anunţă Executivul.

de Redactia Observator

la 03.01.2022 , 17:55

premierul Nicolae Ciucă Guvernul face pregătiri pentru valul 5 de COVID: șomaj tehnic, măștile FFP2 obligatorii în toată țara, testarea în școli - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.

Ce măsuri s-au decis în ședința de Guvern

- Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2. 

Articolul continuă după reclamă

- În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală. 

Pe acelaşi subiect

Guvernul ia în calcul șomajul tehnic, în așteptarea valului 5 - Omicron

- Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.

În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării, au transmis reprezentanții Guvernului.

Peste 1.700 de cazuri noi de COVID în România, în ultimele 24 de ore

Conform datelor existente la data de 3 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.756 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 18 decese.

Un tsunami COVID traversează Europa, care a depăşit pragul de o sută de milioane de îmbolnăviri de la începutul pandemiei. Numai în ultima săptămână, pe continent, au fost confirmate aproape cinci milioane de noi cazuri. În ciuda pericolului, oamenii nu mai vor restricţii. În Amsterdam au fost proteste masive faţă de noile măsuri de carantină. 

Anunţată de câteva zile, manifestaţia din Amsterdam a început la prânz în ciuda unei triple interdicţii din partea autorităţilor. Zeci de mii de oameni au protestat faţă de restricţiile impuse de autorităţi. În Olanda, restricţiile sunt în vigoare din noiembrie şi au fost înăsprite de sărbători. Toate magazinele neesenţiale au fost închise, la fel şi restaurantele, muzeele, teatrele şi cinematografele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Guvernul face pregătiri pentru valul 5 de COVID: șomaj tehnic, generalizarea măștii FFP2, testarea în școli