Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noile restricţii îngroaşă rândurile românilor vaccinaţi. Imunizări-record cu prima doză, după introducerea certificatului verde: "Până acum n-am avut nevoie de foaie"

Restricţiile anunţate i-au cam speriat pe românii nevaccinaţi. Decât să nu mai poată să meargă la restaurante, cinema sau evenimente sportive, au început să aglomereze din nou centrele de imunizare. Dacă în urmă cu câteva zile se administrau doar 5 mii de doze, acum cifra s-a triplat. Asta în timp ce secţiile de Terapie Intensivă sunt pline ochi, sufocate de bolnavi care se luptă de la o zi la alta să trăiască.

de Iulia Pop

la 24.09.2021 , 19:29

Alexandru are 22 de ani. Este student în anul patru la Politehnică în Timişoara. Nu teama că s-ar putea îmbolnăvi de COVID l-a împins astăzi într-un cabinet de vaccinare. Tânărul vrea doar să se asigure că are acces nelimitat la distracţie. Iar ca toate uşile să-i rămână deschise, îi trebuie certificatul verde. "La mine a durat atât de mult pentru că trebuia să fiu mulţumit de această decizie. Să nu regret după o săptămână", spune el. Mai puţin de 10 minute au durat formalităţile în cabinet. Imediat cum a primit serul, s-a şi grăbit să descarce documentul. "A fost ca la un vaccin normal, n-am simţit nimic dureros", povesteşte tânărul. Iar ca el sunt mulţi. Restricţiile autorităţilor i-au motivat să se imunizeze. "Până acum n-am avut aşa mult nevoie de foaie", spune un bărbat.  Întrebat dacă se mai afla astăzi la centrul de vaccinare în absenţa restricţiilor, acesta răspunde cu un "Nu" hotărât. Şi o tânără recunoaşte că certificatul verde l-a determinat să vină. Altfel, nu s-ar fi vaccinat.

Record de vaccinări cu prima doză: creştere de 400% în Timişoara

A fost record în ultimele zile de persoane care s-au vaccinat cu prima doză. Peste 15 mii de români au trecut ieri pragul centrelor medicale şi au primit serul. De trei ori mai mulţi faţă de zilele trecute. În Timişoara, creşterea a fost una record, "cu 400% faţă de săptămâna trecută. De când s-au impus unele restricţii, oamenii vin la vaccinare intr-un număr mult mai mare", spune Ioana Malița, coordonator centru de vaccinare.

Vezi și

Numărul de vaccinări a crescut din 20 septembrie, de la introducerea certificatului verde. Atunci, DSP raporta 351 de imunizări la nivelul judeţului în 24 de ore. Următoarea zi, în 21 septembrie, numărul serurilor din Timiş era deja dublu, iar cifrele au continuat să crească astfel că acum sunt de aproape 5 ori mai multe. Aproximativ 1500. Medicii cred că nu doar teama de restricţii ar trebui să mobilizeze populaţia. Epidemiologii avertizează că ne aşteaptă vremuri grele dacă ritmul de vaccinare nu accelerează: "Vaccinul poate să facă diferenţa între o formă uşoară şi o formă severă de boală. Trebuie să ne vaccinăm, că vrem să trăim. Să nu ne infectăm cu o formă severă de boală", spune Dr. Cristian Oancea.

Bilanţ COVID-19 România

Azi am avut din nou cifre record la infectări pentru anul acesta. Peste 7 mii de cazuri noi de îmbolnăviri şi 145 de decese. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi peste o mie de pacienţi. Bolnavi care se luptă să trăiască de pe o zi pe alta, într-un sistem medical care stă să se prăbuşească. La spitalul Pantelimon din Capitală, bolnavii nu mai au loc în clădire, aşa că a fost instalat un cort în curte. Din cele 10 locuri, 8 sunt deja ocupate. Iar la Institutul Marius Nasta, morga este deja plină. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Noile restricţii îngroaşă rândurile românilor vaccinaţi. Imunizări-record cu prima doză, după introducerea certificatului verde: "Până acum n-am avut nevoie de foaie"