Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Sănătății: România a intrat în valul 5. Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că România a intrat în valul 5 al pandemiei, precizând că ţara noastră se află pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa, situându-se pe locul doi sau trei în acest clasament.

de Redactia Observator

la 09.01.2022 , 21:33

Ministrul Sănătății: România a intrat în valul 5. Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa Ministrul Sănătății: România a intrat în valul 5. Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa - Profimedia Images

Alexandru Rafila a fost întrebat, duminică, la un post de televiziune, dacă valul 5 al pandemiei a ajuns în România.

În mod evident a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi, acuma discutăm de câteva mii de cazuri pe zi, chiar dacă pare că situaţia s-a stabilizat de vreo patru, cinci zile asta înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Vă spun apropo acel număr de reproducere bazal, ţineţi minte că am tot discutat, e pe la 1.70, deci foarte, foarte mult, am crescut de la 0,7 la 1,7 ceea ce demonstrează că este o creştere rapidă în România.

Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa şi nu mă refer doar la Uniunea Europeană, suntem pe locul doi sau trei aşa că nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenţi”, a afirmat Rafila.

Articolul continuă după reclamă

Cum s-au pregătit autoritățile pentru valul 5

El a precizat că speranţa este ca aceste cazuri noi să nu pună în pericol sistemul de sănătate.

“Speranţa este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie aşa de multe. Noi am pus deja la punct, cel puţin din punct de vedere procedural, din punct de vedere legislativ pentru că aşa sunt lucrurile acum, trebuie să-l şi rodăm un pic, o săptămână cel puţin, sistemul, încât să fie un circuit pacientului extins foarte clar, care sunt criteriile, inclusiv de evaluare în centrele acelea”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Ministrul Sănătății: România a intrat în valul 5. Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa