Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 12 angajaţi ai clinicii din Capitală, acuzată că-şi minţea pacienţii ca să le ia bani, au fost reţinuţi

Un centru privat din Bucureşti, care se ocupă de domeniul sănătăţii, şi-ar fi înşelat pacienţii cu investigaţii fictive şi dispozitive vândute de zeci de ori mai scump decât preţul pieţei. Pretinşii medici de biorezonanţă îi minţeau pe oameni că sunt extrem de bolnavi şi îi convingeau să cumpere dispozitivele lor medicale. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, 12 angajaţi ai clinicii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. 

de Andreea Petrescu

la 04.11.2022 , 14:21

Angajaţii centrului de biorezonanţă căutau mereu victimele perfecte: persoane în vârstă, cu probleme de sănătate. Pretinşii medici îi determinau pe oameni să creadă că starea lor e gravă şi le recomandau diverse echipamente medicale pentru a se vindeca. Doar că aparatele "minune" erau vândute la preţuri supraevaluate, de peste 10 ori mai mari faţă de valoarea pieţei. Spre exemplu, un concentrator de oxigen îl vindeau cu 15 mii de lei, în condiţiile în care pe piaţă nu depăşeşte 4000 de lei, iar pentru un aparat laser care costa 500 de lei, aceştia cereau 5000 de lei. 

"Li s-ar fi indus faptul că sunt foarte bolnavi, foarte bolnavi şi că fără aceste aparate nu ar mai supravieţui", a declarat avocata Ingrid Radu. Pe reţelele de socializare, oamenii se plâng că au fost înşelaţi şi că nu au primit înapoi banii pe produsele returnate. 

"Tata a fost păcălit sa cumpere un filtru de apă <<miraculos>> de 7000 lei, cu bune strategii de marketing. S-a răzgândit și deși nici nu l-a primit, refuza să-i returneze banii", a scris o persoană în mediul online. 

Vezi și

"Mi-au oferit un aparat <<minune>> la un preţ mai mult decât modic, cică o super ofertă: un concentrator de oxigen la doar 15.000 de lei", a scris un alt păgubit. Zeci de plângeri au fost depuse de păgubiţi la poliţie în ultimele luni. Prejudiciul estimat de procurori în acest caz depăşeşte 150.000 de lei. 

Pe acelaşi subiect

Angajaţii clinicii, conduşi în faţa magistraţilor

Cei 12 angajaţi au fost conduşi astăzi în faţa magistraţilor, unii dintre ei cu o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar alţii pentru control judiciar. Poliţistii spun că aceste persoane, printre care se afla administratorul clinicii, dar şi 11 angajaţi, ar fi păcălit zeci de bătrâni. Momentan au fost depuse doar 10 plângeri, dar mulţi alţi bătrâni au venit în această dimineaţă să reclame la poliţie faptul că au fost înşelaţi. Unii oameni au venit la sediul firmei din sectorul 6, câţiva chiar cu aparatele pe care le-au cumpărat de la clinică, în speranţa că îşi vor primi banii înapoi. 

Persoanele erau racolate pe stradă, din piaţă sau staţia de metrou şi le erau promise diverse analize la sediul clinicii, dacă făceau procedurile şi cumpărau mai apoi aparate "minune", cu preţuri de 5 sau chiar de 10 ori mai mari decat preţul pieţei.

Administratorul clinicii a mai fost implicat într-un dosar în anul 2020 pentru acelaşi tip de infracţiune - înşelăciune cu astfel de aparate medicale - pe vremea când era directorul unei societăţi cu acelaşi profil. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » 12 angajaţi ai clinicii din Capitală, acuzată că-şi minţea pacienţii ca să le ia bani, au fost reţinuţi