Antena Meniu Search
x

Curs valutar

”Ciuperca neagră”, infecția depistată la pacienți post-Covid în România. Medicii spun care sunt simptomele

Șase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, într-o singură lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București. Cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19. 

de Redactia Observator

la 16.12.2021 , 17:23

Cazuri de ”ciupercă neagră” la pacienți post Covid-19 în România. Medic: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri Cazuri de ”ciupercă neagră” la pacienți post Covid-19 în România. Medic: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta

Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor. Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. 

De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, a declarat conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București.

Articolul continuă după reclamă

Cum se manifestă mucormicoza (ciuperca neagră)

Pe acelaşi subiect

Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută. Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%.

De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simptome la pacienții cu ciupercă neagră

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook RoVaccinare, cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală (pleoapa cazuta), scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară. Evoluția poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet și imunitate scăzută.

Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » ”Ciuperca neagră”, infecția depistată la pacienți post-Covid în România. Medicii spun care sunt simptomele