Avertismentul medicilor: Antibioticele nu sunt recomandate în virozele uşoare, iar schema de tratament trebuie adaptată fiecărui pacient
În plin sezon de viroze şi gripă, Asociaţia Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală a avertizat că schemele de tratament trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, în funcţie de vârstă, tipul infecţie, comorbidităţi şi nu sunt "universal valabile", potrivit Agerpres. Totodată, medicii indică faptul că în niciun caz nu se recomandă folosirea de antibiotice în virozele necomplicate.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
De asemenea, medicii recomandă populaţiei generale ca, în caz de îmbolnăvire, să solicite consult medical, să evite automedicaţia, menţionând că eliberarea medicaţiei antivirale se face în baza unei prescripţii medicale şi că "tratamentul unei afecţiuni se bazează pe substanţele active şi dozajul pe care le conţine un medicament şi nu pe denumirea comercială a acestuia".
"Această perioadă, marcată printr-un număr mare de cazuri de viroze respiratorii (viroze banale sezoniere, gripă, infecţii cu virusul SARS-CoV-2), este dublată de îngrijorarea legată de accesul la medicamentele necesare tratamentului acestor viroze", se arată într-un comunicat al asociaţiei medicilor de familie şi de medicină generală.
Aceştia precizează că este mai uşoară prevenirea, decât tratarea unei boli.
"Reamintim că, pentru acest lucru, putem beneficia de profilaxia primară prin diversele tipuri de vaccinări care pot fi efectuate la medicul de familie şi de un stil de viaţă sănătos legat de alimentaţie, activitate fizică şi odihnă necesară pentru avea un sistem imunitar eficient. De asemenea, respectarea regulilor de protecţie personală nespecifice prin evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştilor în spaţii închise şi etichetarea tusei şi a strănutului, igiena corporală şi a mâinilor rămân în continuare recomandări foarte utile", mai transmit medicii.
- 15 români morți din cauza gripei. Autoritățile anunță număr de îmbolnăviri record și cazuri de triplă...
- Al doilea caz de triplă infecție, la un copilaș de trei ani. Băiatul a fost trimis de medici acasă
- Kraken, cea mai infecţioasă tulpină SARS-CoV-2, pătrunde mai uşor în celule. Ce trebuie să facă cei care au...
Tratamentele se bazează pe substanţele active şi dozajele pe care le conţine un medicament
Medicii de familie şi de medicină generală arată că "este important ca populaţia generală să cunoască faptul că tratamentul unei afecţiuni se bazează pe substanţele active şi dozajul pe care le conţine un medicament şi nu pe denumirea comercială a acestuia".
"Deciziile terapeutice au la bază principiile active necesare tratării unei afecţiuni şi adaptarea schemei în funcţie de particularităţile pacientului. Schemele de tratament trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, în funcţie de vârstă, tipul de viroză, comorbidităţile pe care le are pacientul. Nu există scheme de tratament universal valabile şi în niciun caz nu se recomandă folosirea de antibiotice în virozele necomplicate. Prin urmare, recomandăm populaţiei generale să solicite consult medical, să evite automedicaţia, să conştientizeze faptul că în cazul virozelor nu este necesară administrarea de antibiotic, iar eliberarea medicaţiei antivirale se face în baza unei prescripţii medicale. Nu în ultimul rând, este important ca abordarea terapeutică să cuprindă substanţele active necesare în doza corectă, indiferent de denumirea unui produs sau a altuia. Respectarea acestor principii va avea ca rezultat vindecarea şi recuperarea rapidă, cu evitarea complicaţiilor virozelor din acest sezon", mai arată medicii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰