Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Surse: PNL nu-l vrea pe Sorin Grindeanu în viitorul Guvern din cauza asocierii cu Ordonanța 13

Liderii PNL sunt reticenţi în a-l accepta pe prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu în viitorul guvern, au declarat surse news.ro din conducerea partidului, din cauză că ar asocia PNL cu adoptarea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă începând cu 2017.

de Ana Maria Ghiarasim

la 10.11.2021 , 09:46

PNL nu-l vrea pe Sorin Grindeanu în viitorul Guvern din cauza asocierii cu Ordonanța 13 PNL nu-l vrea pe Sorin Grindeanu în viitorul Guvern din cauza asocierii cu Ordonanța 13 - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Sursele liberale au mai explicat că, în discuţiile de marţi cu PSD, liberalii nu au transmis nimic legat de Sorin Grindeanu, dar Florin Cîţu a subliniat că dacă social-democraţii pun condiţii pentru numele viitorului premier, atunci şi PNL are o listă lungă de nume de pesedişti pe care nu-i vrea în guvern.

Social-democraţii au declarat public că nu-l vor accepta pe Florin Cîţu ca premier al viitorului guvern.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seară că Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, pe care i-a descris drept "prim miniştri în guverne cu performanţă", vor face parte din Executiv, fără a preciza însă pentru ce portofolii sunt propuşi.

Articolul continuă după reclamă

"E o situaţie atât de explozivă şi social, şi economic, şi sanitar încât nu mai avem timp să inventăm oameni în actul de guvernare”, a explicat Ciolacu.

Pe acelaşi subiect

Coaliția PSD-PNL-UDMR prinde contur

Guvernul PSD-PNL-UDMR ar urma să aibă 20 de ministere, mai multe decât acum, doi vicepremieri din partea partidelor care nu au premierul. La calculul pentru împărțirea funcțiilor ar putea fi inclusă și funcția de secretar general al guvernului, râvnită de PSD.

La numărul de portofolii doar la UDMR lucrurile par a fi clare - ar putea rămâne cu cele pe care le dețin acum: Dezvoltare, Mediu și Tineret si Sport. Mai rămân astfel pentru PSD și PNL 17 ministere și funcția de secretar general.

Însă liberalii ar vrea paritate între ministere. Adică PSD și PNL să aibă câte 8 sau 9 portofolii. Decizia de a nu ceda funcția de premier și numărul de portofolii a fost luată aseară când s-a bătut în cuie și continuarea discuțiilor cu PSD.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Surse: PNL nu-l vrea pe Sorin Grindeanu în viitorul Guvern din cauza asocierii cu Ordonanța 13