Cum extragem corect căpușele din piele? Intervenția unui specialist, cea mai indicată soluție
Este vară, iar când e vreme frumoasă, cei mai mulţi părinţi ies cu cei mici în parcuri. Medicii ne recomandă să fim atenţi atunci când mergem în zone cu verdeaţă, deoarece putem fi muşcaţi de căpuşe.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
A venit vara şi, pe lângă concediile la munte sau la mare, ne place să petrecem cât mai mult timp în aer liber alături de cei mici. Însă uneori distracţia se încheie la camera de gardă când descoperim pe pielea copilului o căpuşă. Deşi problemele de sănătate asociate înţepăturii de căpuşă sperie, sunt aici să vă spun că nu e motiv de panică. În primul rând pentru că nu orice căpuşă este periculoasă cu adevărat. Apoi pentru că există soluţii chiar dacă o căpușă este infectată.
O ieşire, cu animalul de companie în parc sau pur şi simplu o excursie la pădure sunt tot atâtea prilejuri pentru o întâlnire cu o căpuşă sau mai multe.
Dr. infecționist, Carmen Crețu: Căpușele sunt prezente chiar din luna martie, ele se activează și le putem identifica, așa că riscul să ne înțepe o căpușă infectată este de 25%. Nu putem şti asta doar privindu-le, însă căpuşele chiar pot transmite responsabilii pentru boli grave. Cea mai periculoasă este borelioza sau boală Lyme.
Că să minimalizăm riscurile, ideal ar fi să mergem la camera de urgenţe să scoatem căpuşa. Dacă nu se poate, procedura trebuie să fie blândă, iar căpuşa extrasă trebuie păstrată şi dusă la un laborator.
Dr. infecționist, Carmen Crețu: Nu se folosesc uleiuri, alcool, țigară, mijloace brutale, pentru că deranjând-o, exact atunci poate să transmită infecția. Dacă avem căpușă o ducem la laborator.
Şi în cazul în care căpuşa este infectată, tratamentul ar trebui să ajute pacientul să nu aibă probleme pe termen lung. Chiar şi efectele muşcăturii de căpuşă nedepistată sau tratată la timp pot fi ameliorate cu antibioticele potrivite. Acestea trebuie însă prescrise de un medic după o serie de analize.
Căpuşele se pot fixa în cele mai nebănuite locuri. La camera de urgenţe ajung copii sau adulţi cu insectele fixate în scalp, la subraţ, în zona inghinală, fesieră sau chiar în spatele urechilor. Hainele protejează, însă nu sunt o garanţie că nu vă treziţi cu o căpuşă încăpăţânată ascunsă sub ele.
Chiar şi aşa, ideal ar fi să purtaţi haine subţiri care acoperă mâinile şi picioarele. Culoarea lor trebuie să fie deschisă pentru că insectele să fie cât mai vizibile. E bine să folosiţi repelante care gonesc căpuşele. După orice excursie în aer liber, în zone cu vegetaţie, e bine să verificaţi atent la duş dacă dumneavoastră sau cei mici aveţi pe piele vreo umflătură neobişnuită. O căpuşă fixată creşte în volum pe măsură ce suge sângele, aşa că la un moment dat veţi recunoaşte aspectul specific. În acest caz, ideal este să mergeţi la camera de gardă.
Profilaxia cu antibiotic se administrează doar când sunt întrunite simultan toate criteriile de mai jos:
1. Căpușa este recunoscută că fiind un adult sau o nimfă de Ixodes scapularis! Doar aceasta este în mod frecvent contaminată cu borelioza, agentul patogen al bolii Lyme.
2. Dacă se estimează că acea căpușă a fost atașată de pacient mai mult de 36 de ore, după gradul de angorjare
3. Profilaxia poate fi începută până la cel mult 72 ore de la îndepărtarea căpușei.
30 de zile după mușcătură, copilul ar trebui urmărit, pentru a identifica apariția semnelor bolii Lyme. Dacă apar atunci se face imediat un consult medical! Este foarte important să înțelegem că această căpușă trebuie scoasă de cineva specializat. Dacă încercăm să o smulgem, să o răsucim sau să o zdrobim nu facem decât să favorizăm stoarcerea de sânge și secreții infectate din căpușă înapoi în corp - lucru care duce la infectare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰