Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Crampele musculare sau "cârceii": cea mai comună problemă a persoanelor sedentare. Cum îi putem trata

Oricine a experimentat măcar o dată în viaţă durerea provocată de o crampă musculară. Cauza exactă a unui cârcel, cum mai este denumit popular, este necunoscută, dar există factori favorizanţi care pot duce la aceast simptom.

de Redactia Observator

la 06.12.2023 , 08:00

Doctor Mihail: Ştiu şi eu cât sunt de enervanţi cârceii şi cât pot fi de dureroşi uneori. Chiar recent mi s-a întâmplat să mă trezesc în miezul nopţii şi să am aşa o durere încât am fost nevoit să mă întind pe jos şi să cer disperat ceva rece şi un masaj intens pe muşchiul încordat involtuntar; aşa că hai să vedem ce sunt aceşti cârcei, de ce apar şi ce putem face cu ei.

Cauzele principale ale cârceilor

Crampa musculara este o scurtare bruscă şi involuntară a unui muşchi, de regulă de la nivelul gambei sau a membrului inferior, dar nu se limitează doar la acestea; Cauza exactă a unei crampe este necunoscută, dar există factori favorizanţi care pot duce la aceasta; 

Vezi și

Printre cele mai comune cauze ale crampelor musculare se numără deshidratarea, efortul fizic intens, lipsa de stretching şi starea prelungită de imobilitate.

Pe acelaşi subiect

Alte cauze medicale ce pot provoca crampele musculare sunt ciroza, insuficienţa renală, vârsta peste 65 de ani, sarcina şi problemele tiroidiene.

Cum putem trata crampele musculare

Pentru a trata crampele musculare, masaţi intens muşchiul contractat şi încercaţi să-l întindeţi constant. O altă soluţie pentru cârcei este aplicarea unor comprese calde sau reci.

De asemenea, este important să vă hidrataţi suficient şi să evitaţi efortul fizic intens.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Observator Medical » Crampele musculare sau "cârceii": cea mai comună problemă a persoanelor sedentare. Cum îi putem trata