Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un englez de 17 ani și-a înjunghiat sora pentru că "era enervantă": "Am urât-o toată viața și nu voiam să o mai văd niciodată"

O crimă brutală a îngrozit Marea Britanie! Un adolescent de 17 ani și-a ucis sora mai mare în propria casă, apoi a sunat la poliție și a spus fără ezitare: "Mi-am înjunghiat sora până a murit".

de Redactia Observator

la 12.03.2025 , 12:54

Un englez de 17 ani și-a înjunghiat sora pentru că nu o suporta Un englez de 17 ani și-a înjunghiat sora pentru că nu o suporta - DailyMail

Mali Bennett-Smith și-a atacat sora, Luka, în vârstă de 19 ani, în locuința lor din Bristol, în timp ce părinții erau plecați. Cei doi au crescut împreună într-o familie aparent fericită, iar cu doar câteva săptămâni înainte fuseseră surprinși într-un videoclip postat pe Facebook, râzând și distrându-se într-o excursie în Amsterdam. Însă, în spatele imaginilor, se ascundea o relație tensionată care avea să se încheie tragic, potrivit DailyMail.

Momentul atacului

În ziua fatidică, Luka a fost de acord să-l lase pe fratele ei să exerseze o mișcare de apărare cu ea. Deși în trecut Mali o elibera când ea îi cerea, de această dată nu a mai făcut-o. A continuat să o țină strâns, apoi a scos un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori. După 20 de minute, adolescentul a sunat la urgențe și a recunoscut totul. "Nu ne certam. Doar că mi-am urât sora toată viața și nu mai voiam să o văd niciodată", a spus el dispecerilor.

Articolul continuă după reclamă

Un trecut complicat și o copilărie izolată

Pe acelaşi subiect

Frații au crescut într-o fermă izolată din Noua Zeelandă, fiind educați acasă de mama lor, Liz Bennett, care aplica metoda "Steiner", un sistem educațional ce descurajează expunerea copiilor la ecrane. Totuși, pe măsură ce au crescut, Mali și Luka au devenit obsedați de jocurile video, lucru care le-a îngrijorat mama.

"Încă ne luptăm cu faptul că toată ziua stau pe calculator și joacă jocuri video. Nici măcar prietenii lor nu mai vin în vizită pentru că nu vor să se joace decât pe computer", le spunea Liz altor părinți într-o postare online.

După ce familia s-a mutat în Marea Britanie, Mali a visat să se alăture armatei, dar a abandonat cursurile. În instanță, avocatul său a explicat că tânărul, afectat de ADHD și izolat din cauza educației sale neconvenționale, și-a canalizat frustrarea și resentimentele asupra surorii sale.

În urma mărturisirii sale, Mali Bennett-Smith a pledat vinovat pentru crimă. Judecătorul William Hart l-a condamnat la cel puțin 10 ani și 5 luni de detenție, descriind crima ca fiind "șocantă și brutală".

"Această crimă i-a răpit lui Luka viața, iar părinții lor au pierdut, în esență, doi copii. Scena pe care au găsit-o paramedicii va rămâne în mintea lor pentru totdeauna", a declarat judecătorul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Mapamond » Un englez de 17 ani și-a înjunghiat sora pentru că "era enervantă": "Am urât-o toată viața și nu voiam să o mai văd niciodată"