Video Curtea Constituțională a respins contestaţia depusă de Călin Georgescu. Nu mai poate candida la prezidenţiale
Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate de voturi toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, au precizat surse oficiale, astfel că acesta nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din luna mai. Decizia a fost luată în unanimitate. Au fost repinse şi contestaţiile la candidatura lui Nicuşor Dan.
UPDATE: În faţa Parlamentului au mai rămas 100, maximum 120 de protestatari. Brigada Specială de Intervenţii a Jandarmeriei s-a retras.
UPDATE: O parte dintre protestatarii aflaţi în faţa Parlamentului au început să plece.
UPDATE: Potrivit primelor informaţii, toţi cei 9 judecători au votat pentru respingerea contestaţiei.
UPDATE: Protestatarii aflaţi în faţa Parlamentului, acolo unde se află şi sediul CCR, au aflat decizia Curţii Constituţionale şi au început să huiduie. Unii dintre ei au început să spună rugăciuni.
- Surse: Eugen Sechila, trimis în judecată. În 2021 ar fi ridicat o troiţă cu simboluri legionare, lângă o...
- Cine câştigă şi cine pierde după respingerea lui Georgescu. Pîrvulescu: "Simion ar avea o şansă, doar cu...
- Crin Antonescu: Mi-aș fi dorit să-l înving la vot, cum am spus în repetate rânduri
- Reacţia presei internaţionale, după ce CCR l-a blocat pe Călin Georgescu: "Extrema dreaptă din România se...
- Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR: "Am fost și vreau să rămân un președinte al păcii"
UPDATE: CCR a respins contestaţia depusă de Călin Georgescu.
UPDATE: A început şedinţa CCR. Judecătorii CCR s-au reunit, marţi, în şedinţă, pentru a judeca 12 contestaţii la decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu şi 3 contestaţii la candidatura lui Nicuşor Dan. S-au luat măsuri sporite de securitate în Parlament, în condiţiile în care susţinătorii lui Georgescu se strâng din nou, pentru a protesta.
Sunt nu mai puțin de trei contestații pe masa judecătorilor CCR în ședința care va începe în această seară, la ora 17:00. Este vorba, în primul rând, despre contestația depusă de Călin Georgescu și despre alte două contestații depuse de simpatizanți ai candidatului pro-rus de extremă dreapta.
Călin Georgescu susține, în documentul pe care l-a trimis Curții Constituționale, că BEC și-a încălcat atribuțiile prevăzute de lege. În viziunea lui, BEC ar fi trebuit să verifice doar condițiile de formă și de fond ale candidaturii sale. Altfel spus, ar fi trebuit să se rezume doar la verificarea faptului că toate actele depuse în dosarul de candidatură respectă legea în vigoare și că documentele sunt în regulă.
Călin Georgescu îşi joacă astăzi ultima carte la CCR
Călin Georgescu și avocații săi notează, în contestația depusă la CCR, că, potrivit hotărârii Curții în cazul Dianei Șoșoacă, doar CCR ar avea competența exclusivă de a se pronunța asupra îndeplinirii condițiilor de constituționalitate de către candidați. De asemenea, Georgescu susține că BEC a substituit CCR atunci când a invocat, ca argument pentru invalidarea candidaturii sale, cele două decizii ale Curții Constituționale luate anul trecut: una privind anularea alegerilor și cealaltă referitoare la interzicerea Dianei Șoșoacă în cursa prezidențială.
Cei de la BEC au notat, în motivarea deciziei de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, că devin irelevante condițiile de formă și de fond ale dosarului de candidatură, atâta timp cât există deja două decizii ale CCR care stabilesc, cât se poate de clar, că cei care candidează la alegerile prezidențiale nu pot încălca Constituția României, trebuie să apere democrația și nu pot atenta la ordinea constituțională a statului român.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰