"Primul și ultimul meu rămas bun a fost la sicriu". Fetiţă de opt ani, pedepsită cu moartea de părinţii adoptivi. Mama biologică, îngenunchiată de durere
O fetiță de 8 ani și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit, după ce părinții săi adoptivi au obligat-o să sară ore întregi pe o trambulină încinsă, fără apă și fără mâncare. Autopsia a confirmat că micuța a murit din cauza deshidratării severe, iar anchetatorii au descoperit că aceasta fusese supusă constant la pedepse similare. Tribunalul a decis condamnări dure pentru cei responsabili, însă familia biologică a copilului consideră că nimic nu poate compensa pierderea suferită.
Un bărbat și-a aflat sentința după ce și-a forțat fiica adoptivă de 8 ani să sară pe trambulină, în condiții extreme de căldură, fără apă și fără mâncare. Fetița a murit din cauza deshidratării, au concluzionat legiştii în urma autopsiei.
O condamnare după cinci ani de la tragedie
Daniel Schwarz a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a recunoscut vinovăția pentru uciderea din culpă a fiicei sale adoptive, Jaylin. Tragedia s-a petrecut în Odessa, Texas. Biroul procurorului din Ector County a anunțat oficial sentința, felicitând implicarea autorităţilor care au reuşit să facă lumină în acest caz.
Inițial, Schwarz pledase nevinovat, însă și-a schimbat declarația după ce soția sa, Ashley Schwarz, a fost condamnată pentru omor calificat pe 1 mai 2023. Un juriu a găsit-o vinovată de cauzarea intenționată a unor răni grave, iar femeia a primit trei pedepse pe viață pentru moartea brutală a fetiței.
- Băiețel de 5 ani, incinerat de viu după ce sala de oxigen în care se afla a explodat din senin. Mama copilului...
- Mamă a patru copii, asasinată accidental în UK doar pentru că semăna cu colega de apartament: "Sunt 100% sigură...
- Crimă șocantă: A ucis un bărbat și a făcut supă cu organul lui sexual. Brazilianca a oferit apoi mâncarea...
- "Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat...
- A ajuns în boxa martorilor la doar 7 ani și a plâns în pumni când i-a spus judecătorului că mama lui i-a ucis...
Familia lui Jaylin, prezentă la procesul lui Daniel Schwarz, a declarat că acesta nu a arătat nicio emoție nici la înmormântarea copilului, nici în timpul procesului soției sale.
Teroare în familie: Jaylin, pedepsită până la moarte
Tragedia a avut loc pe 29 august 2020, când poliția a fost chemată la locuința copilului pentru o urgență medicală. Când au ajuns la fața locului, Jaylin era moartă pe trambulina din curte, potrivit Daily Mail.
Ancheta a scos la iveală scene de coșmar: Daniel și Ashley nu i-au permis fetiței să mănânce micul dejun și au obligat-o să sară neîncetat pe trambulină, ca pedeapsă. Atunci când nu a mai putut continua, nu i-au dat voie să bea apă.
Potrivit poliției, în momentul tragediei, temperatura trambulinei era de 43°C. Autopsia, realizată două luni mai târziu, a confirmat că Jaylin a murit din cauza deshidratării severe, iar moartea ei a fost clasificată drept omucidere.
Ambii părinți adoptivi au fost arestați pentru omor calificat și plasați în detenție, cu o cauțiune de 500.000 de dolari fiecare.
Frații lui Jaylin, mărturii cutremurătoare
În timpul procesului lui Ashley, frații lui Jaylin au depus mărturie, dezvăluind că părinții îi pedepseau des în același mod: erau obligați să sară pe trambulină ore întregi.
În fața judecătorilor, Ashley a încercat să se apere, susținând că le-a oferit copiilor "pigs in a blanket" (un fel de crenvurști în aluat) la micul dejun și că aceștia aveau apă la dispoziție.
Însă, polițistul care a condus ancheta, sergentul Chavez, a declarat că Ashley i-a spus altceva în timpul interogatoriului: că Jaylin ar fi refuzat micul dejun. În plus, procurorii au prezentat în instanță imagini din curtea familiei, realizate după moartea fetei, care nu arătau nicio sticlă cu apă în apropierea trambulinei.
"Primul și ultimul meu rămas bun a fost la sicriu"
Jaylin și sora ei, Jade, au fost date în grijă lui Daniel și Ashley după ce mama lor biologică, Alysha Anderton, a pierdut custodia din cauza unor probleme cu dependența. Într-un interviu emoționant acordat postului KOSA în 2020, Alysha a mărturisit durerea de a nu-și fi mai văzut fiica în viață:
"Cel mai tare mă doare că nu am mai apucat să o văd. Când mi-au luat copiii, nu mi-au permis să-mi iau rămas bun. Primul și ultimul meu rămas bun a fost la sicriu", a spus femeia printre lacrimi. "Nu trece o zi fără să mă prăbușesc de durere", a adăugat ea.
După condamnarea lui Daniel Schwarz, Alysha a postat pe Facebook un mesaj sfâșietor: "Asta e, iubita mea…Până va sta față în față cu Iisus, nu există o pedeapsă mai mare decât cea pe care a primit-o. Niciunul dintre noi nu crede că e un verdict echitabil, dar avem încredere că Dumnezeu are un plan".
Cazul lui Jaylin a șocat întreaga comunitate, iar verdictul aduce un sentiment de dreptate, însă nu poate vindeca rana lăsată în sufletul celor care au iubit-o. Daniel Schwarz își va petrece următorii 18 ani în închisoare, iar soția sa, Ashley, va rămâne după gratii pentru tot restul vieții.
Însă, pentru familia biologică a fetiței, suferința este de neînchipuit: o copilă nevinovată a plătit cu viața pentru cruzimea celor care ar fi trebuit să o protejeze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰