Video "Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să devină bunici
Un caz şocant este anchetat în Sighetu Marmaţiei. Un fost poliţist de frontieră şi soţia lui, tot poliţistă, au fost găsiţi morţi în casă de fiul lor. Anchetatorii cred că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, după care s-a sinucis. Cei doi soţi aveau trei copii majori şi urmau să devină bunici în câteva zile.
După o ceartă, fostul poliţist în vârstă de 52 de ani ar fi ucis-o pe soţia lui cu un cuţit apoi s-ar fi sinucis. Nenorocirea a fost descoperită de unul dintre cei trei copii. Băieţii, angajaţi la Frontieră, fuseseră la muncă, iar fata era internată, pentru că urmează să nască.
"Când a venit de la servici i-a găsit. Nu a fost niciodată violenţă la ei. Nu realizez nici acum", ne mărturseşte un vecin.
Comunitatea, în stare de şoc
Vecinii nu-şi explică ce s-a putut întâmpla pentru că nu i-au auzit vreodată să se certe. Bărbatul a ieşit la pensie în urmă cu doi ani. De atunci, a luat calea bisericii şi a devenit mâna dreaptă a preotului. Acesta avea grijă de lăcaşul sfânt din cadrul Inspectoratului de Frontieră. Soţia sa, în vârstă de 49 de ani, muncea ca femeie de serviciu tot în cadrul Poliţiei.
- Un adolescent de 15 ani din SUA și-a ucis mama după ce a urmărit un documentar despre frații Menendez. Ultimele...
- "Primul și ultimul meu rămas bun a fost la sicriu". Fetiţă de opt ani, pedepsită cu moartea de părinţii...
- Un englez de 17 ani și-a înjunghiat sora pentru că "era enervantă": "Am urât-o toată viața și nu voiam să o...
- Băiețel de 5 ani, incinerat de viu după ce sala de oxigen în care se afla a explodat din senin. Mama copilului...
- Mamă a patru copii, asasinată accidental în UK doar pentru că semăna cu colega de apartament: "Sunt 100% sigură...
"Nu a fost un beţiv, nu a fost scandalagiu, nu ştiu ce să zic. Se înţelegeau bine. A fost un şoc şi pentru noi şi curator la biserică", spune alt vecin.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cum au avut loc decesele. La Inspectoratul Poliției de Frontieră a fost arborat un steag negru, în semn de doliu.
Până în acest moment, procurorul care se ocupă de acest caz a reuşit să refacă firul evenimentelor. Potrivit unor surse, bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost cel care ţi-a ucis omorât nevasta cu mai multe lovituri de cuţit, iar mai apoi şi-a luat viaţa folosind acelaşi cuţit. Motivul pentru care a recurs la un asemenea gest a fost însă destul de greu de stabilit de către anchetatori deoarece atât vecinii cât şi cunoscuţii vorbesc despre ei doi ca despre cuplul perfect.
Mai mult, vecinii care locuiesc în zona imobilului în care a avut loc tragedia spun că s-au întâlnit cu aceştia în ultima perioada şi păreau fericiţi. Spun că s-au întâlnit cu aceştia inclusiv în dimineaţa crimei. În momentul de faţă procurorul continuă cercetările.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰