Și-a ucis 3 copii, iar pe ultimul l-a cruțat pentru că "n-a mai avut putere să se ocupe de el". Iadul dezlănțuit de mama din Rusia
O mamă din Rusia este acuzată că și-a ucis cu cruzime trei dintre cei patru copii, în timp ce tatăl era plecat la muncă. Vecinii au auzit țipete sfâșietoare din locuință, iar autoritățile sociale, care știau că femeia suferea de schizofrenie paranoidă, sunt acum urmărite penal pentru neglijență.

Valentina Mytko, în vârstă de 29 de ani, este acuzată că și-a ucis cu toporul fiica de patru ani și cei doi băieți de opt ani și șapte luni, în casa familiei din orașul Kansk, regiunea Krasnoyarsk. Crima s-a petrecut în timp ce soțul femeii, șofer de meserie, era plecat la muncă, potrivit Mirror.
"El a țipat foarte tare", a povestit un vecin, referindu-se la băiatul de opt ani, care ar fi fost atacat în timp ce vecinii ascultau neputincioși din locuințele lor.
Imagini cutremurătoare surprinse de anchetatori arată cum aceștia pătrund într-o cameră întunecată și dezordonată, ridică un topor mare și îl examinează în căutare de urme de sânge. Ulterior, femeia a fost filmată în cătușe, dusă de polițiști la audieri.
Băiatul care a supraviețuit a fost martorul tragediei
- Reacția Kremlinului după ce Marco Rubio a avertizat că Trump va abandona negocierile de pace în Ucraina, fără...
- Cum arată planul de pace pentru Ucraina prezentat de SUA la Paris: relaxarea sancțiunilor şi cedarea teritoriilor
- Amenințare pentru Rusia, Ucraina sau UE? Ce s-ar întâmpla dacă SUA s-ar retrage din medierea unui acord de pace
- Ordinul lui Putin de a nu ataca infrastructura energetică a Ucrainei a expirat, anunţă Kremlinul
- Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
Singurul copil care a scăpat, băiatul de șapte ani, venise de la școală și a fost dus de mamă la bunici, unde aceasta a început să plângă și le-a povestit ce s-a întâmplat.
"El nu a văzut ce s-a întâmplat acolo. Era într-o altă cameră. Apoi femeia l-a luat și a mers la părinții ei, unde le-a spus ce s-a întâmplat", a declarat oficialul comitetului de anchetă, Yulia Arbuzova. "Tatăl fetei a intrat în casă și i-a găsit pe copii acolo, după care a sunat la poliție."
Femeia nu a putut explica în timpul interogatoriului ce s-a întâmplat exact, dar ar fi spus anchetatorilor că "nu mai avea putere să se ocupe de fiul care a supraviețuit".
Autoritățile, acuzate că au ignorat pericolul
Anchetatorii ruși spun că mama era cunoscută ca fiind diagnosticată cu schizofrenie paranoidă și fusese în atenția serviciilor sociale. Cu toate acestea, copiii au fost lăsați în grija ei, iar lipsa de intervenție a autorităților a dus la această tragedie. Oficialii sunt acum acuzați de neglijență gravă, riscând pedepse penale.
Potrivit ziarului Rossiyskaya Gazeta, copiii prezentau răni provocate cu toporul în zona capului și în alte părți ale corpului. Arma crimei a fost descoperită la fața locului. Ancheta continuă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰