Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul unui jaf eşuat: nimic nu a mers conform planului pus la cale de cei doi albanezi. În loc să dea lovitura, au fost deportaţi, dar se bucură: "Oricum e prea frig aici"

Doi imigranţi albanezi, Sebastiano Gjoni, de 23 de ani, şi Skelidano Koliqi, de 26 de ani, au bătut cale lungă, sute de kilometri, cu speranţa că vor da "lovitura" şi se vor îmbogăţi. Şi nu pe căi cinstite, ci apelând la furtişaguri. Potrivit The Sun, "păţania" lor a început din lăcomie: ţinteau casele fotbaliştilor din Premier League. Au fost prinşi într-un mod hilar, după ce planul lor a eşuat lamentabil. Însă la secţia de Poliţie, unul dintre ei a mărturisit că se bucură că totul s-a terminat aşa. Motivul? "E mult prea frig aici", a precizat el.

de Redactia Observator

la 18.10.2023 , 16:34

Filmul unui jaf eşuat. Nimic nu a mers conform planului Filmul unui jaf eşuat. Nimic nu a mers conform planului - Shutterstock

Cei doi tineri, care au ajuns ilegal pe teritoriul Marii Britanii, aveau de gând să spargă o locuinţă luxoasă din Alderley Edge, Cheshire, iar pentru asta au mers aproape 500 de kilometri. Socoteala de acasă nu s-a potrivit, însă, cu cea din târg. În imobilul pe care-l ţinteau au dat peste proprietari, care au început să strige cât îi ţineau puterile: "Hoţii! Hoţii!"

Filmul unui jaf eşuat. Nimic nu a mers conform planului celor doi imigranţi albanezi

În urma jafului eşuat, Sebastiano Gjoni şi Skelidano Koliqi au fost nevoiţi să fugă mâncând pământul, dar n-au ajuns decât în... dormitorul locuinţei cu pricina, unde s-au încuiat disperaţi, căutând o cale să se facă nevăzuţi. Au sărit pe geam, dar degeaba, pentru că ninsese, iar oamenii legii le-au văzut urmele în zăpadă. Albanezii au fost găsiţi de poliţişti tremurând din toate încheieturile, într-un şanţ.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Mărturia neaşteptată a infractorilor: "Mă bucur că ne-aţi prins. E prea frig aici"

La interogatoriu, Sebastiano Gjoni a recunoscut însă ceva neaşteptat. "Mă bucur că ne-aţi prins. E mult prea frig aici. Oricum nu avem unde să ne ducem", a declarat acesta. A fost închis pentru 28 de luni, în vreme ce amicul său a primit o sentinţă ceva mai mică, de 18 luni.

Albanezii veniseră ilegal în Marea Britanie, sperând să se angajeze în domeniul construcţiilor. Asta nu se va întâmpla însă: amândoi vor fi deportaţi în ţara natală, după ispăşirea pedepsei. Nu erau la primul jaf: Gjoni spărsese o casă de 3 milioane de lire sterline cu doar cinci zile înaintea jafului ratat. Plecase de acolo cu bijuterii şi parfumuri în valoare de 1.000 de lire sterline.

În data de 18 ianuarie, au pornit la drum spre Alderley Edge, Cheshire, şi au intrat într-o casă în miez de noapte, în timp ce locatarii se aflau în pat. Doar că un membru al familiei nu dormea, iar un zgomot suspect i-a stârnit suspiciuni. Când s-a uitat pe hol, l-a zărit pe unul dintre hoţi urcând pe scări, cu faţa parţial acoperită de glugă. 

Poliţia i-a prins în 13 minute

Poliţia a ajuns la faţa locului 13 minute mai târziu şi i-a arestat pe cei doi tineri. "Gjoni le-a spus poliţiştilor că nu a vrut să provoace niciun rău, ba chiar se bucură că a fost prins", a declarat procurorul Patrick Gartland. "Spune că este extrem de frig aici şi că nu are unde să meargă. Ambii acuzaţi au venit ilegal în ţară şi vor fi deportaţi în Albania", a adăugat el.

"Întrebat de locul său de muncă, Koliqi a mărturisit că era plătit cash pentru muncă la negru, în jur de 50 sau 60 de lire pe zi. Gjoni era om al străzii, fără loc de muncă şi venit aici din 2018", a precizat procurorul Patrick Gartland.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Filmul unui jaf eşuat: nimic nu a mers conform planului pus la cale de cei doi albanezi. În loc să dea lovitura, au fost deportaţi, dar se bucură: "Oricum e prea frig aici"