Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto ''A ucis-o cu sânge rece pentru că voia să se uite la fotbal.'' O mamă cere o sentinţă mai dură pentru britanicul care i-a omorât fetiţa

Mama unui copil de trei ani, care a fost ucis cu brutalitate de tatăl vitreg, după ce a refuzat să mănânce prânzul, a criticat sentința ''incredibil de blândă''.

de Redactia Observator

la 17.01.2022 , 10:46

O mamă cere o sentinţă mai dură pentru britanicul care i-a omorât fetiţa O mamă cere o sentinţă mai dură pentru britanicul care i-a omorât fetiţa - Hannah Butler / SWNS via Daily Mail

Hannah Butler, în vârstă de 29 de ani, a rămas șocată când Paul Marsh, în vârstă de 27 de ani - care a fost găsit vinovat de ucidere din culpă - a fost condamnat la 11 ani de închisoare - din care ea spune că ''va ispăși probabil doar șase ani''. Bunica lui Hannah și Jessica, Casey Jell, în vârstă de 49 de ani, a început de atunci o petiție prin care cere o revizuire a sentinței pentru Marsh.

Bărbatul a încercat să facă să pară că este un simplu accident

Marsh, îngrijitor la domiciliu, o bătuse pe micuța Jessica Dalgleish, în timp ce mama ei era la serviciu, acoperind o tură pentru care el a spus că este bolnav. Omul s-a supărat după ce micuţa nu a vrut să mănânce un sandviș cu șuncă în timp ce el încerca să se uite la scorurile meciurilor de fotbal.

Articolul continuă după reclamă

Tânărul de 27 de ani a susținut că Jessica a căzut pe scări și a găsit-o prăbușită în spatele balustradei, pe 21 decembrie 2019. I-a trimis un mesaj lui Hannah în care îi detalia ''accidentul'' și ea a fost cea care a insistat să sune la 999, în timp ce se grăbea să ajungă acasă.

Pe acelaşi subiect

Jessica - care suferea de dificultăți complexe de învățare - a fost transportată cu avionul de la Folkestone la Spitalul King's College din Londra, dar a murit în Ajunul Crăciunului din cauza unor leziuni cerebrale mortale cauzate de craniul crăpat.

Relatarea lui Marsh cu privire la ceea ce s-a întâmplat a fost neclară, ceea ce a determinat o investigație din partea detectivilor de la poliția Kent, precum și arestarea lui ulterioară. Bărbatul a fost condamnat pe 20 decembrie 202. 

Hannah, din Sandgate, Kent, a spus: ''A omorât-o cu sânge rece pentru că a vrut să se uite fotbal la televizor. Nu ar fi trebuit să-i permit niciodată să aibă grijă de ea, dar am avut încredere în el. Era extrem de vulnerabilă și el știa asta. Am crezut că va fi în siguranță, l-am întâlnit lucrând într-o casă de îngrijire, dar am greșit. Acest lucru mi-a distrus complet încrederea. Încep o petiție pentru un recurs pentru o sentință adecvată. Nu mă voi odihni până când vom face dreptate''.

Hannah a început să se întâlnească cu Marsh în februarie 2019, după ce s-au întâlnit inițial la serviciu în octombrie 2017. S-a mutat cu ea și cu copiii ei în august 2019. Pe 13 decembrie 2019 - cu doar câteva săptămâni înainte ca Marsh să o ucidă pe Jessica - Hannah a primit un apel de la grădiniță. Se pare că educatoarea era îngrijorată de vânătăile pe care micuţa le avea pe faţă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » ''A ucis-o cu sânge rece pentru că voia să se uite la fotbal.'' O mamă cere o sentinţă mai dură pentru britanicul care i-a omorât fetiţa