Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în Dosarul Colectiv, prinsă în Republica Moldova. Femeia era dată în urmărire generală de poliţie

Poliţia Română a pus-o pe lista urmăriţilor pe Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în Dosarul Colectiv. Sentinţa finală a fost dată joi, iar de atunci femeia, care are de ispăşit o pedeapsă de 8 ani şi 8 luni de închisoare, este de negăsit. 

de Cornel Preda

la 13.05.2022 , 14:31

UPDATE 14:30. "În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Republica Moldova, la data de 13 mai 2022, femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, a fost localizată, în Republica Moldova.

În acest caz, au fost demarate procedurile legale", au transmis autorităţile.

UPDATE 11:49. Poliția Română a dat-o vineri în urmărire generală pe Antonina Radu, pompier la ISU București, potrivit unui anunț pe site-ul instituției. Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnată la 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, în dosarul Colectiv. Aceasta a fost acuzată, împreună cu un alt coleg, George Matei, că a permis funcţionarea clubului Colectiv în ciuda faptului că localul nu avea aviz de securitate la incendiu.

Vezi și

Sentinţe finale în Dosarul Colectiv

Pe acelaşi subiect
  • Cristian Popescu Piedone - 4 ani cu executare
  • Alin George Anastasescu (patron club) - 11 ani și 8 luni cu executare
  • Costin Mincu (patron club) - 8 ani cu executare
  • Paul Gancea (patron club) - 6 ani și 4 luni cu executare
  • Viorel Zaharia (pirotehnist) - 6 ani și 10 luni cu executare
  • Marian Moise (pirotehnist) - 6 ani și 10 luni cu executare
  • Cristian Niţă, Director firme artificii - 2 ani si 6 luni 
  • Antonina Radu (pompier) - 8 ani și 8 luni cu executare
  • George Matei (pompier) - 8 ani și 8 luni cu executare

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Cristian Popescu Piedone s-a predat autorităţilor după decizia finală din Dosarul Colectiv

În acelaşi dosar, fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia este definitivă. 

Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare. De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone.

Potrivit deciziei instanţei, Piedone a fost condamnat la patru ani închisoare pentru o infracţiune de abuz în serviciu, în legătură cu autorizaţia emisă de Primărie pentru clubul Colectiv şi achitat pentru altă infracţiune de abuz în serviciu.

Cristian Popescu Piedone a fost dus la Penitenciarul Rahova. La poarta penitenciarului se aflau şi câteva persoane, susţinători ai fostului primar al Sectorului 4.

Dosarul Colectiv: Daune de aproape 60 de milioane de euro victimelor incendiului

Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov vor plăti în solidar cu patronii clubului Colectiv şi doi pirotehnişti daune morale şi materiale de 59 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit deciziei instanţei, patronii clubului Colectiv - Paul Gancea, Costin Mincu şi Alin George Anastasescu -, condamnaţi definitiv la pedepse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, doi pirotehnişti - Marian Moise şi Viorel Zaharia (fiecare 6 ani şi 10 luni) - au fost obligaţi să plătească în solidar cu SC Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Unitatea Administrativ Teritorială - Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 şi Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" Bucureşti-Ilfov despăgubiri de 59 milioane de euro către persoanele rănite şi rudele tinerilor morţi în urma incendiului din 2015.

În general, suma medie stabilită de instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 150.000 - 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 euro. Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1,5 milioane euro şi 4,6 milioane lei.

De asemenea, inculpaţii menţionaţi, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Spre deosebire de sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond), Curtea de Apel Bucureşti a decis ca primarul Cristian Popescu-Piedone, cei doi pompieri implicaţi în acest caz şi trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 să nu mai apară pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune morale şi materiale. 

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în Dosarul Colectiv, prinsă în Republica Moldova. Femeia era dată în urmărire generală de poliţie