Video Ce sunt fondurile deschise de investiţii şi cum funcţionează. Guda: Totul se poate face simplu, direct de pe telefon
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, continuă, în cadrul rubricii IQ Financiar, discuția despre investițiile în fonduri mutuale.
În episodul precedent am explicat cum funcționează fondurile mutuale de investiţii. Hai să vedem acum ce tipuri de fonduri există, cum funcționează și care sunt avantajele pentru tine, ca investitor.
Ştiu că în anii ’90 au fost experiențe neplăcute, chiar tragice – FNI, Caritas și alte scheme păguboase – într-o perioadă în care domnea haosul, iar reglementările și autoritățile lipseau. Din fericire, acele vremuri au apus. Astăzi, fondurile de investiții sunt foarte bine reglementate. Avem Autoritatea de Supraveghere Financiară, care monitorizează zilnic dacă fondurile respectă mandatul de investiție. Avem și un depozitar – o instituție independentă – care se asigură că banii tăi sunt într-adevăr investiți în activele declarate. Practic, ai patru ochi din afara fondului care supraveghează tot ce se întâmplă. Și, foarte important: chiar dacă un fond ar da faliment, banii tăi sunt în siguranță. Nu-i poate lua nimeni, pentru că tu ești proprietarul acelor bani. În cazul fondurilor deschise de investiții, oricine poate investi – adică poate subscrie – sau poate retrage bani, adică răscumpăra, oricând are nevoie. Nu există condiții speciale sau restrictive. Totul se poate face simplu, chiar din aplicația fondului, direct de pe telefon. În câteva ore, banii ajung în contul tău. Sunt extrem de accesibile pentru publicul larg. Poți începe cu sume mici – chiar și 100 de lei pe lună. Nu trebuie să fii expert în investiții, pentru că mandatezi un administrator profesionist, exact cum ai face cu un meșter când ți se strică mașina de spălat. Doar că aici, în loc de reparație, el îți administrează banii.
Costurile nu sunt mari – cam 1% pe an din suma administrată – dar randamentele nete pot fi foarte bune. De exemplu, pentru fondurile de acțiuni, dacă ții banii investiți pe termen lung, adică peste 5 ani, poți obține randamente de peste 10% pe an.
Fondurile închise de investiții, care sunt ceva mai sofisticate
- Cum a reuşit cel mai mare grup din industria de restaurante din România să-şi dubleze profitul în 7 ani
- Ce înseamnă pentru o afacere listarea la bursă. Călin Ionescu: "Practic, compania s-a transformat radical"
- Tendinţele pe piaţa restaurantelor din România în 2025. Călin Ionescu: "Nu este totul să servești repede"
- Cât de important este sectorul HoReCa pentru economia României
- Industria din România cu venituri de 23 de miliarde de lei. Constanţa şi Braşov, judeţele în care se obţine...
Fondurile închise de investiții sunt dedicate milionarilor. Sunt sume foarte mari de bani care se pun acolo, sute de mii de euro sau zeci de mii de euro. Ai o perioadă de lock-in, adică nu ai acces la bani 3 ani, 5 ani sau poate chiar mai mult. Și, spuneam, se adresează investitorilor cu averi mari. Cum se poziționează România la fonduri de investiții față de alte țări din Uniunea Europeană? Chiar dacă vă spuneam că la fonduri deschise de investiții avem 27 de miliarde de lei cu 750.000 de români, în continuare avem mult de recuperat față de ce se întâmplă în Europa.
Sunt foarte multe studii care arată că România are educația financiară cea mai mică din Uniunea Europeană. Deci, țările dezvoltate cu educație financiară înțeleg aceste mecanisme, asta fac și oamenii prosperă. Nu doar că au salarii mai mari. Și pentru că știu ce să facă cu banii.
Adică economisești și investesc în fondurile mutuale de investiții, mult mai mult decât o facem noi. România reprezintă doar mai puțin de 1% din piața europeană, dar noi avem 3% pondere în produsul intern brut european. Deci putem să creștem de cel puțin trei ori de la 27 de miliarde la 81 de miliarde de lei banii în aceste fonduri.
În depozite, românii au 380 de miliarde, dar în fondurile de investiţii doar 10%
Ca idee, în depozite, românii au 380 de miliarde, dar în fonduri doar 10%. Și este păcat, pentru că fondurile de investiții au randamente mai bune pe termen lung. Haideți să vedem.
Practic, veți găsi pe AAF, Asociația Administraturilor de Fonduri de Investiții, toate fondurile din România și cine le administrează. Vă recomand să mergeți pe fonduri de acțiuni dacă investiți banii mai mult de 7 ani și nu aveți nevoie de ei decât 7 ani mai încolo.
Dacă aveți nevoie de bani în 3 ani sau mai devreme, să investiți în fonduri de acțiuni și mix 3-7 ani, jumătate și jumătate pentru diversificare. Așa funcționează. Haideți să vedem în episoadele următoare ce randamente sunt și care sunt riscurile și cum te protejezi de acestea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰