Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Un exemplu pentru ai noştri!" Trei studenți din Africa, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioșii care se roagă la moaștele Sfintei Parascheva

Credinţa nu are graniţe. O demonstrează trei tineri din Africa, studenţi la teologie şi arte în Iaşi care sunt voluntari la cel mai mare pelerinaj al Moldovei. Limba încă nu ne-o vorbesc bine, dar sunt impresionaţi de zecile de mii de credincioşi care stau la rând ore în şir ca să ajungă la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. 

de Clara Mihociu

la 11.10.2023 , 21:03

"Se botează robul lui Dumnezeu, Teofil!"

Originar din Rwanda, Teofil a descoperit credinţa ortodoxă în România. Avea 19 de ani când a fost botezat de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe muntele Ceahlău. De doi ani, este voluntar la pelerinajul Sfintei Parascheva.

Théophile Niyigena, student la arte: "Într-o zi am avut o problemă cu umărul şi nu ştiam cum să o rezolv, nu am mers la spital, dar în ziua în care trebuia să merg la spital am zis hai să vin aici, să mă rog, şi în următoarea zi, pur şi simplu, a dispărut durerea. A fost ca un miracol care a venit de la Sfânta Parascheva." 

Vezi și

De atunci, tânărul de 23 de ani, student la arte, a ales să fie mereu în preajma sfintei şi să ajute pelerinii care stau cu orele să ajungă la raclă. 

Pe acelaşi subiect

Pelerinii, primiți de voluntari din Uganda și Kenya

Misiunea specială o împarte cu Edward şi Ştefan, doi tineri din veniţi din Uganda şi Kenya ca să studieze teologia la Iaşi. 

Eward Kanakulya, student la teologie, din Uganda: "Eu am făcut o facultate în ţara mea, am terminat electro-inginerie, dar mi-ar plăcea să fiu preot. Şi în ţara mea o sărbătorim, (n.r. pe Sfânta Parascheva). Şi numai dacă stai aproape de racla cu moştele Sfintei Parascheva, nu rămâi la fel. Poate nu te schimbi fizic, dar în interior."

În familia lui Ştefan, el e singurul care a trecut de la religia catolică la cea ortodoxă.

Stephen Mutugi Njeruh, student la teologie: "În ţara mea am studiat teologia prin seminaruri din Kenya, dar acolo nu avem universitate de religie ortodoxă. Ştiam ceva de Sfânta Parascheva înainte să vin aici."

Priviţi cu ochi curioşi de pelerini, tinerii întâmpină cu un zâmbet fiecare credincios.

"Mi-au atras atenţia, i-am văzut înainte să ajung la altar. Nu ştiam că cei din Africa au şi ramura aceasta a ortodoxiei."

"Un exemplu pentru ai noştri care cu voluntariatul mai prost!"

Lucian Apopei, director comunicare al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: "Ei se simt integraţi aici şi, cu atât mai mult, vin în sprijinul celor care doresc la rândul lor să se închine Cuvioasei Parascheva. Sentimentul religios nu cunoaşte graniţe." 

Peste 600 de voluntari sunt anul acesta la pelerinajul Sfintei Parascheva. Până acum mai bine de 90 de mii de oameni au trecut pe la raclă. Fluxul de pelerini este aşteptat să crească odată cu apropierea hramului, pe 14 octombrie. Mai ales că din, această seară, credincioşii se pot închina şi la moaştele Sfântului Andrei Criteanul, aduse din Grecia. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » "Un exemplu pentru ai noştri!" Trei studenți din Africa, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioșii care se roagă la moaștele Sfintei Parascheva