Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oraşul premiat 3 ani la rând pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Ce are atât de special

Cu trei titluri consecutive de "Cel mai bun târg de Crăciun din Europa", oraşul Zagreb atrage an de an sute de mii de turişti în această perioadă. Fiecare străduţă, piaţă şi parc sunt îmbrăcate în luminiţe.

de Iulia Pop

la 17.12.2023 , 20:37

"Suntem în piaţa Ban Jelacic şi este foarte interesant ce am găsit aici, pentru că nu e nici pe departe tradiţionalismul pe care l-am admirat în Austria în ultimele două zile, n-am găsit nici liniştea despre care vorbeam şi la Viena, şi la Salzburg, ci un haos", transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Cum arată Târgul de Crăciun din Zagreb, Croaţia

"Puţin mai devreme, în spatele meu se cântau colinde tradiţionale, dar dacă fac 5 paşi ajung într-un loc unde e muzică de club, iar vinul fiert este înlocuit cu shot-uri, la fel ca la petrecerile din staţiunile montane. Alcătuit din aproximativ 25 de târguri de Crăciun răspândite în toată capitala Croaţiei, Adventul de la Zagreb este un spectacol potrivit pentru toată lumea", arată Iulia Pop, reporter Observator.

Vezi și

"A fost desemnat 3 ani la rând oraşul cu cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Ştiţi de ce? Eu cred că pentru a mulţumit pe toată lumea", mai spune Iulia Pop, reporter Observator.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » Oraşul premiat 3 ani la rând pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Ce are atât de special